Cauta

Rusia se face noul aliat al UE împotriva SUA. Declarații istorice la Kremlin

Rusia se face noul aliat al UE împotriva SUA. Declarații istorice la Kremlin - Ziarul National

Rusia se face noul aliat al UE împotriva SUA. Declarații istorice la Kremlin

Kremlinul i-a îndemnat pe europeni să-și facă o „armată proprie”, știind că pune gaz peste foc, în condițiile în care o forță comună a blocului comunitar, în paralel cu NATO, stârnește vii controverse la Bruxelles și iritare la Washington.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat jurnaliștilor francezi că o Europă divizată nu este în interesul Moscovei. Interviul a făcut parte dintr-o producție de două ore numită „Vladimir Putin: Maestrul jocului” difuzată duminică seara pe postul de televiziune France 5.

„Nu este clar dacă americanii vor rămâne în Europa”

„Moscova nu are nici un interes pentru o Europă divizată. Ne interesează existența unor țări europene prospere, independente una de cealaltă. Europa își caută acum propria cale, își pune întrebări asupra sistemului său de apărare, precum și asupra necesității de a deține o apărare suverană. Europenii au nevoie de propria armată”, a declarat Peskov, citat de Tass.

El a subliniat cumva ironic că în prezent „nu este clar dacă americanii vor rămâne în Europa și vor continua să-i apere pe europeni împotriva acelor «ruși răi»”. „Vrem să fim auziți: nu amenințăm pe nimeni, nu suntem o sursă de pericol, suntem o țară foarte mare și foarte puternică, care caută parteneri”, a menționat secretarul de presă al lui Vladimir Putin.

Aderarea Ucrainei la NATO, linia roșie

Comentând declarația prezentatorului cu privire la deplasarea trupelor rusești la granița Ucrainei, care a fost percepută ca o amenințare de către Occident, Peskov a subliniat: „cu siguranță, putem înțelege sentimentele voastre”. „Dar preferăm ca voi, europenii, să fiți mai bine informați de exercițiile masive ale NATO în apropierele de frontierele rusești înainte ca trupele noastre să fie transferate în această regiune”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că „există discuții fără sfârșit cu privire la concentrarea trupelor ruse, dar totuși toată lumea închide ochii asupra concentrării forțelor NATO”.

Răspunzând la o întrebare cu privire la cererea Kievului de aderare la NATO, el a spus că „apartenența Ucrainei la NATO ar fi cel mai rău caz”. „Acest tip de scenariu încalcă liniile roșii ale intereselor naționale ale Rusiei. Acesta este chiar scenariul care ar putea obliga Moscova să ia măsuri active pentru a-și asigura securitatea”, a spus Peskov.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Exit mobile version