Cauta

Rusia, gata de invazie! Mercenarii grupului Wagner au ajuns în Ucraina

mercenari

Rusia, gata de invazie! Mercenarii grupului Wagner au ajuns în Ucraina

Mercenarii ruși din grupul Wagner sunt așii din mânecă ai lui Vladimir Putin în conflictul Rusiei cu Ucraina. Aceștia ar fi intrat deja pe teritoriul ucrainean, relatează CNN.

Misiunea lor este organizarea de sabotaje, a declarat sâmbătă ministrul ucrainean de interne Denis Monastîrski.

Ministrul ucrainean a fost întrebat de CNN ce rol crede că joacă, în confruntările din estul separatist al țării, consilierii militari ruși.

„Avem informații că armata rusă își continuă înaintarea de-a lungul teritoriului nostru”, a răspuns el. „Există, de asemenea, informații potrivit cărora anumite unități ale companiei militare private Wagner au intrat pe teritoriul nostru. Scopul este de a organiza sabotaje pe teritoriul nostru”, a afirmat Denis Monastîrski.

Mercenarii lui Wagner folosesc metode brutale

Agenția Reuters relata, la începutul acestei săptămâni, că trei surse din serviciile de informaţii occidentale i-au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ucraina.

Misiunile mercenarilor ar consta în comiterea de acţiuni teroriste şi asasinate. Mercenarii ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ucraina în ultimele săptămâni, pe fondul temerilor crescânde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext supriză pentru a ataca Ucraina, potrivit Reuters.

Russia’s Wagner Group Moved To Ukraine l How Putin Uses The Mercenaries To Fulfil His Objectives

Gruparea paramilitară rusă Wagner a retras în luna ianuarie zeci de mercenari din Republica Centrafricană pentru a-i trimite în Europa de Est, unde forțele ruse amenință Ucraina.

Potrivit a doi ofițeri superiori ai armatei din Republica Centrafricană (RCA), un număr fără precedent de mercenari Wagner au părăsit țara și s-au îndreptat spre Europa de Est.

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version