AcasăȘTIRI EXTERNEMercenarii grupului Wagner. În ciuda criticilor internaționale, Rusia își susține „ajutorul militar”...

Mercenarii grupului Wagner. În ciuda criticilor internaționale, Rusia își susține „ajutorul militar” în Africa

Mercenarii grupului Wagner. În ciuda criticilor internaționale, Rusia își susține „ajutorul militar” în Africa

Prezența grupului rus de mercenari Wagner în unele țări din Africa este puternic criticată de Occident.

În urma negării de către Mali a prezenței mercenarilor ruși pe teritoriul acestei țări, un înalt oficial al diplomației de la Moscova a declarat luni, 27 decembrie, că Rusia va continua să ofere „ajutor militarizat” pentru Mali, via „filierele de stat”.

Rusia: „Apărăm interesele legitime ale Mali-ului”

Rusia va continua să ofere ajutor militarizat către Mali prin intermediul canalelor de stat, potrivit unui înalt diplomat rus citat luni de agenția RIA, a doua zi după ce Bamako a dezmințit acuzațiile occidentale de prezență a mercenarilor Wagner pe teritoriu malian.

„Vom continua să apărăm interesele legitime ale Bamako la ONU, precum și să oferim asistență activă partenerilor noștri malieni în sfera militară și militaro-tehnică în cadrul sectoarelor filierelor etatice”, a declarat Piotr Ilicev, director în Ministerul rus de Externe pentru organizațiile internaționale, scrie France 24.

Acest diplomat de rang înalt a explicat că liderii la putere din Mali pot coopera cu partenerii pe care i-au ales-o pentru a lupta împotriva insurgenților islamiști, în timp ce reducerea efectivelor operațiunii Barkhane inițiată de Franța riscă, potrivit Moscovei, să destabilizeze și mai mult regiunea.

Nu-i Wagner, sunt „formatori ruși”

15 țări angajate în eforturile de asigurare a păcii și stabilității în Mali – inclusiv Franța – au denunțat joia trecută într-o declarație comună desfășurarea de mercenari ruși din Grupul Wagner, sprijiniți de Moscova, pe teritoriul malian.

Autoritățile de tranziție din Mali, aflate la putere după două puciuri militare în mai puțin de un an (răsturnarea de către armată a președintelui Ibrahim Boubacar Keïta în august 2020, apoi răsturnarea în luna mai a unui prim guvern de tranziție care implică civili și militari) au negat sâmbătă prezența mercenarilor Wagner în țară.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de tranziție a precizat însă că „formatori ruși” au fost prezenți pe teritoriul malian în cadrul unui acord bilateral între Bamako și Moscova.

În octombrie, un avion cargo plecat din Rusia a livrat în Mali patru elicoptere, arme și muniție, operațiune desfășurată conform autorităților provizorii maliene în cadrul unui acord comercial între cele două țări.

La Moscova, președintele rus Vladimir Putin a declarat că grupul Wagner nu reprezintă statul rus, precizând că antreprenorii militari privați au dreptul de a lucra oriunde în lume, cu condiția să nu „încalce legea rusă”.

author avatar
Tudor Borcea
458 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger