Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Zelenski: Am spart planul Rusiei, armata noastră controlează Kievul

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Zelenski: Am spart planul Rusiei, armata noastră controlează Kievul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă, 26 februarie, că a „a spart planul Rusiei”, în a treia zi de invazie a țării sale, cerându-le rușilor să-i spună lui Vladimir Putin să oprească războiul.

„Ocupanții au încercat totul”

„Ne-am păstrat terenul, am rezistat  și respingem cu succes atacurile inamice. Luptele continuă în multe orașe și regiuni ale țării, dar armata noastră este cea care controlează Kievul și orașele cheie din jurul capitalei”, a spus Zelenski într-o postare video pe Facebook.

Anterior, președintele Zelenski le-a cerut ucrainenilor să nu depună armele și să apere Kievul. „ Sunt aici. Nu vom depune armele și ne vom apăra țara”, a spus el.

„Ocupanții au vrut să blocheze centrul statului nostru şi să-şi plaseze acolo păpuşile, ca la Doneţk. Le-am spart”, a continuat Zelensky, care a asigurat că armata rusă „nu a obţinut niciun avantaj”.

„Inamicul a folosit totul împotriva noastră: rachete, avioane, drone, artilerie, vehicule blindate, sabotori, parașutiști”, a spus el, spunând că Moscova a lovit zone rezidențiale și încearcă să distrugă instalațiile electrice.

„Criminalii de război ruși”

„Știm că mulți oameni din Rusia sunt pur și simplu șocați de meschinăria și cruzimea guvernului”, a spus Zelenski.

Președintele Ucrainei a cerut, de asemenea, Germaniei și Ungariei, încă reticente, să aibă „curajul” de a tăia Rusia de sistemul interbancar Swift, esențial în finanțele globale.

Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a reacționat pe Twitter, cerând „oprirea criminalilor de război ruși”.

Armata rusă continuă să avanseze pe teritoriul ucrainean, încercând să distrugă toată infrastructura militară aflată în cale. La periferia Kievului, armata rusă a reușit să preia aeroportul și încearcă să avanseze în capitală.

Ultimele stiri

  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • Exit mobile version