Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Răzbunarea lui Putin pentru sancțiuni. Nimeni nu a îndrăznit până acum să se gândească la asta!

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Spectrul distrugerii internetului global / Răzbunarea lui Putin pentru sancțiuni

Președintele SUA, Joe Biden, a avertizat că Rusia ia în considerare să efectueze atacuri asupra infrastructurii critice. Unul dintre scenariile discutate încă de la începutul războiului din Ucraina este că Moscova va distruge cablurile submarine pentru a tăia ingternetul global. Un scenariu catastrofal dar care este mai greu de implementat decât pare.

„Statul rus ia în considerare diferite căi de atac cibernetic”, a spus Biden, adăugând că se bazează pe „informații în continuă schimbare”. Nu este primul avertisment de acest gen, de la debutul războiului din Ucraina.

Peste 430 de cabluri submarine, amenințate

Dar de această dată, Biden a îndemnat companiile americane să-și „închidă ușile digitale” cât mai curând posibil pentru a se proteja. „Costul fără precedent impus Rusiei” de sancțiuni ar putea împinge Moscova să se răzbune pe Occident în spațiul cibernetic, a conchis președintele SUA.

Trebuie spus că cele peste 430 de cabluri submarine de Internet reprezintă ținte tentante pentru oricine dorește să perturbe conectivitatea mondială.

Considerate adesea una dintre verigile slabe ale rețelei globale, aceste cabluri „arată ca niște furtunuri mari de grădină care se întind pe fundul mării”, descrie Tobias Liebertau, specialist în relații internaționale și probleme de securitate informatică la Institutul Danez de Studii Internaționale.

Mai ales, cablurile nu beneficiază de nicio protecție anume, cu excepția „sistemelor integrate de supraveghere care fac posibilă alertarea dacă există o amenințare în apropiere”, continuă acest cercetător care este coautor al unui studiu privind securitatea rețelelor de cabluri submarine, publicat în revista Contemporary Security Policy.

Atacuri ușor de ascuns

„Teoretic, este foarte ușor să ascunzi sabotajul cablurilor submarine”, a spus Christian Bueger, de asemenea coautor al articolului din revista Contemporary Security Policy și specialist în probleme de securitate maritimă la Universitatea din Copenhaga, contactat de France 24.

Ar fi suficient ca o navă comercială sau una de pescuit să arunce ancora chiar deasupra unui cablu submarin nu departe de coastă (unde aceste infrastructuri se află în ape puțin adânci) pentru a-l deteriora. De asemenea, scafandrii sau submarinele pot veni și plasa explozibili pe aceste cabluri sau pot instala mine în apropiere, care pot fi apoi declanșate de la distanță.

Operațiuni care par ușoare pentru rezultate potențial spectaculoase și foarte costisitoare pentru economiile occidentale, în condițiile în care majoritatea Internetului mondial „trece” prin cablurile submarine.

Dacă ipoteza unui atac rusesc împotriva acestor infrastructuri este atât de îngrijorătoare, este parțial „pentru că au avut loc activități suspecte ale Rusiei pe mare în apropierea locurilor unde sunt amplasate aceste cabluri”, spune Christian Bueger.

Navele rusești au efectuat exerciții nu departe de Irlanda sau Norvegia, unde trec mai multe cabluri submarine care leagă Europa de SUA. Nave de cercetare rusești au fost, de asemenea, observate anterior în largul Portugaliei, din nou într-o zonă în care există zeci de cabluri submarine. De ani de zile, există așadar suspiciunea că „Rusia pregătește ceva”, notează Christian Bueger.

Pentru acest expert, există și „impresia că în fiecare conflict, mijloacele de comunicare fac parte mereu din țintele prioritare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost telegrafele, iar astăzi ar fi cablurile submarine”.

Nu așa de ușor cum pare

Cu excepția faptului că a priva lumea de Internet nu este la fel de ușor precum a face mijloacele de telecomunicații inaccesibile prin tăierea firelor electrice pe front, în 1939.

„Atacarea unui cablu este ca și distrugerea unei singure benzi pe o autostradă carea are zece benzi”, rezumă Emile Aben, specialist în securitate informatică la Centrul de coordonare a rețelei RIPE.

Țările foarte conectate, precum majoritatea statelor europene, SUA sau țările asiatice, au mai mult de un cablu submarin pentru a le conecta la lume. Tocmai pentru că aceste infrastructuri sunt fragile.

„În afară de câteva insule izolate, puține țări ar fi lipsite de internet dacă ar fi avariate doar două sau trei cabluri”, admite Tobias Liebetrau. Acesta ar fi cazul arhipelagul Azore, insula Madeira sau statul australian Tasmania.

„De aceea, Rusia ar trebui să organizeze o operațiune militară la scară largă pentru a pune în pericol accesul la internet pentru Statele Unite sau Europa”, a spus Tobias Liebetrau. Mai întâi ar fi necesar să se efectueze operațiuni de recunoaștere pentru a ști exact unde se află fiecare cablu „pentru că dacă există hărți, sunt în mod deliberat imprecise”, notează acest expert.

Rusia ar trebui apoi să mobilizeze un număr semnificativ de nave și submarine pentru a lovi simultan toate cablurile vizate. „Cea mai eficientă ar fi poate o operațiune țintită în Canalul Suez, unde trece o mare parte a datelor care circulă între Europa și Asia”, estimează Christian Bueger.

În plus, acest tip de acțiune ar provoca în principal prejudicii populațiilor civile. „Dacă nu există o alternativă la cablurile submarine în ceea ce privește utilizarea zilnică a internetului, anumite comunicații mai puțin intense de date, cum ar fi comunicațiile militare sau de la guvern la guvern, ar putea fi susținute de rețele de satelit”, a spus Christian Bueger.

„Ar fi considerat un act de război”

Iată de ce, chiar dacă în teorie cablurile submarine apar ca ținte de primă alegere, „este foarte puțin probabil ca aceasta să fie o variantă aleasă de Moscova”, estimează Tobias Liebetrau.

Nu există nicio îndoială că acest tip de atac ar fi considerat un act de război de către Occident, a subliniat amiralul britanic Tony Radakin. Și probabil că Moscova nu ar fi pregătită pentru o asemenea escaladare pentru o operațiune care ar necesita o mulțime de resurse fără a avea un impact vizibil asupra capacităților militare ale NATO.

Pe de altă parte, Rusia ar putea ataca unul sau două cabluri „pentru a lansa un avertisment simbolic”, estimează Christian Bueger.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version