Ucraina poate, dacă are „echipamentul potrivit”, „câștiga” războiul început de Rusia pe teritoriul ei, a declarat luni șeful Pentagonului, Lloyd Austin, după ce s-a întors dintr-o vizită la Kiev, în timp ce Moscova a anunțat încetarea focului în portul strategic Mariupol pentru a permite evacuarea civililor.
„Primul lucru pentru a câștiga este să crezi că poți câștiga. Și ei cred că pot câștiga”, a spus Lloyd Austin. „Pot câștiga dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit”, a adăugat el, a doua zi după prima vizită la Kiev a unor înalți oficiali americani, de la începutul conflictului pe 24 februarie.
Nou ajutor american de 700 de milioane de dolari
„Vrem să vedem Rusia slăbită până la punctul în care să nu mai poată face genul de lucruri pe care le-a făcut în Ucraina”, a declarat secretarul american al Apărării, după ce s-a întâlnit duminică cu președintele Volodimir Zelenski, împreună cu secretarul de Stat Antony Blinken.
„Rusia a pierdut deja o mulțime de capacități militare și, ca să fiu sincer, o mulțime de trupe, și nu am vrea să fie capabilă să reconstruiască rapid aceste capacități”, a adăugat Austin. Statele Unite – care au anunțat un nou ajutor militar direct și indirect de 700 de milioane de dolari pentru Ucraina – au accelerat recent livrările de echipamente militare, pe care președintele Zelenski le-a cerut în mod repetat Occidentului.
Occidentalii livrează acum armament greu Kievului pentru a rezista ofensivei rusești, care se concentrează în estul și sudul țării, după ce trupele Moscovei au eșuat în regiunea Kiev și s-au retras la sfârșitul lunii martie.
Livrările de arme către Ucraina sunt așteptate să fie în centrul unei reuniuni care va avea loc marți, în Germania, între șeful Pentagonului și miniștrii apărării din 40 de țări aliate. „Vom face presiuni cât de mult putem, cât de repede putem, pentru a le oferi ucrainenilor ceea ce au nevoie”, a precizat Austin.