Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Kremlinul spune ce soartă vor avea tancurile occidentale trimise lui Zelenski

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Kremlinul spune ce soartă vor avea tancurile occidentale trimise lui Zelenski - Ziarul National

În timp ce Ucraina așteaptă potențialul anunț cu privire la livrarea de tancuri moderne pentru armata sa, Rusia a reiterat că aceste noi arme nu vor schimba situația de pe teren și că „vor arde”.

Purtătorul de cuvânt al Moscovei, Dmitri Peskov, a declarat, miercuri, că livrările de blindate grele anunțate de Occident – și așteptate cu nerăbdare de președintele Zelenski – nu vor schimba situația în bătălia ruso-ucraineană.

„Vor arde ca toate celelalte”

Tancurile occidentale vor “arde” dacă vor fi livrate Ucrainei, a declarat miercuri, Kremlinul, chiar în momentul în care Germania și SUA ar putea anunța livrarea acestor tancuri grele către Kiev.

Occidentul „supraestimează potențialul pe care (tancurile) l-ar putea oferi armatei ucrainene”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Aceste tancuri vor arde ca toate celelalte”, a adăugat el, informează Le Figaro.

Cancelarul Olaf Scholz se va adresa miercuri parlamentului german cu un posibil anunț privind livrările de tancuri grele Leopard 2 către Ucraina, care a făcut presiuni pentru a se apăra împotriva invaziei rusești.

Luni, Polonia a avertizat că este pregătită să acționeze fără permisiunea Berlinului, necesară pentru a livra Ucrainei aceste tancuri de fabricație germană. Varșovia spune că este pregătită să trimită 14 Leopard 2 la Kiev și că este în discuții cu aproximativ 15 țări, deoarece multe armate europene au aceste tancuri.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version