Cauta

Protestele francezilor nu l-au clintit pe Macron. S-a votat pentru creşterea vârstei de pensionare!

senat

Protestele francezilor nu l-au clintit pe Macron. S-a votat pentru creşterea vârstei de pensionare!

Senatul francez a adoptat în noaptea de miercuri spre joi articolul ce prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, o prevedere-cheie din reforma foarte contestată promovată de preşedintele Emmanuel Macron.

Unda verde dată de Senat, cu 201 voturi pentru şi 115 împotrivă, priveşte dispoziţia cea mai contestată a acestei reforme care, potrivit tuturor sondajelor de opinie, rămâne foarte impopulară.

Vârsta de pensionare crește la 64 de ani, în Franța

Acest vot, crucial pentru executiv, intervine în plină mobilizare împotriva proiectului care afectează unul din pilonii sistemului social din Franţa. După succesul mobilizării sociale de marţi, o a şaptea zi de acţiune la nivel naţional este prevăzută sâmbătă, 11 martie, iar mai multe sectoare ale economiei (transporturi, energie ş.a) rămân perturbate de greve şi încetări spontane ale lucrului.

Sprijinindu-se pe mobilizarea a milioane de francezi începând din ianuarie, sindicatele au cerut să fie primite de urgenţă de către preşedintele Macron, care deocamdată a refuzat şi speră într-o epuizare a mişcării.

Acum, senatorii vor continua dezbaterea proiectului de lege până duminică, atunci când expiră termenul limită impus de guvern, care, invocând art. 47 (1) al Constituției a limitat timpul de dezbateri la 15 zile pentru Senat, după ce în prealabil limitase timpul de dezbateri la 20 de zile pentru Adunarea Națională. De altfel, Adunarea Națională nu a reușit să adopte decât două articole din totalul de 20, din cauza obstrucției pe scară largă (peste 15.000 de amendamente) făcută de deputații stângii Nupes (Noua Uniune Populară, Ecologică și Socială).

După ziua de duminică proiectul va fi dezbătut de comisia mixtă paritară Adunarea Națională – Senat și în caz de divergență retrimis în cele două camere. Dacă divergența persistă, guvernul poate cere Adunării Națională să tranșeze printr-un vot final.

Ultimele stiri

  • Cea mai mare păcăleală a lui Nicușor Dan: în 2024, bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric
  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Tragedie în ziua de Florii 2024, la Mamaia: un bărbat de 50 de ani s-a înecat în mare!
  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!
  • FCSB este noua campioană a României
  • Horoscop de Florii – duminică, 28 aprilie 2024. Nativii caută să se liniştească, dar vor întâmpina probleme
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Exit mobile version