Cauta

Rusia anunță fărâmițarea Ucrainei. Moscova spune ce poate deveni țara condusă de Zelenski

Rusia anunță fărâmițarea Ucrainei. Moscova spune ce poate deveni țara condusă de Zelenski

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat marți că politica occidentală și cea a guvernului lui Volodomir Zelenski de la Kiev duc la destrămarea Ucrainei.

Comentariile lui Nikolai Patrușev au echivalat cu un avertisment că războiul Rusiei din Ucraina ar putea duce la o divizare a țării, pentru care Moscova ar căuta să arunce vina pe adversarii săi.

„Ura pentru tot ce este rusesc, insuflată de SUA”

Într-un interviu acordat ziarului guvernamental Rossiyskaya Gazeta, Patrușev – un aliat cheie al președintelui Vladimir Putin – a declarat că Statele Unite încearcă de ani de zile să le insufle ucrainenilor ura pentru tot ce este rusesc. „Cu toate acestea, istoria ne învață că ura nu poate deveni niciodată un factor de încredere în unitatea națională”, a spus Patrușev.

„Dacă ceva unește astăzi popoarele care trăiesc în Ucraina, este doar teama de atrocitățile batalioanelor naționaliste”, a spus Patrușev – o referire la unitățile forțelor armate ucrainene pe care Moscova le-a catalogat drept naziste,  ca parte a motivelor sale declarate pentru invadarea țării.

Prin urmare, rezultatul politicii Occidentului și a Kievului nu poate fi decât dezintegrarea Ucrainei în mai multe state, a spus Patrușev. Comentariile sale, după aproape nouă săptămâni de război, au oferit cel mai recent indiciu că Moscova – în ciuda faptului că a declarat de la început că nu are intenția de a ocupa Ucraina – este hotărâtă să dezmembreze țara, scrie Alarabiya News.

După ce au fost înfrânte într-o primă încercare de a lua cu asalt Kievul, forțele rusești s-au regrupat pentru ceea ce Moscova spune că este o campanie de „eliberare” a regiunii Donbas din estul țării. Săptămâna trecută, un general rus, a mers mai departe, afirmând că Rusia va căuta să cucerească întregul est și sud al Ucrainei.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version