Cauta

Pfizer trece SUA prin seringă. Sunt așteptate peste 13 milioane de doze pe săptămână

Pfizer trece SUA prin seringă. Sunt așteptate peste 13 milioane de doze pe săptămână

Compania Pfizer ar urma să trimită Statelor Unite peste 13 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 pe săptămână până la mijlocul lunii martie. Majorând astfel de peste două ori livrările comparativ cu începutul lui februarie, afirmă un director al grupului farmaceutic.

 

Pfizer a trimis circa 40 de milioane de doze de vaccin către mai multe locuri din SUA până acum şi este pe punctul să livreze 120 de milioane de doze până la sfârşitul lunii martie, a declarat John Young, director în cadrul companiei.

El mai afirmă că Pfizer este pregătită să ofere un număr total de 300 de milioane de doze Statelor Unite până la sfârşitul lui iulie şi a ridicat aşteptările privind producţia globală pentru 2021 la cel puţin două miliarde de doze de vaccin.

Moderna va livra 400 de milioane de doze la sfârșitul lunii iulie

De asemenea, în textul programatei sale intervenţii, preşedintele companiei Moderna, Stephen Hoge, a spus că producătorul de medicamente pe care îl conduce intenţionează să livreze 100 de milioane de doze până la sfârşitul lui martie şi alte 300 de milioane până la sfârşitul lui iulie.

20 de milioane de doze și de la Johnson & Johnson, până la sfârșitul lui martie

Johnson & Johnson consideră că va putea să trimită Statelor Unite cel puţin 20 de milioane de doze din vaccinul său, care spre deosebire de celelalte se administrează într-o singură doză, până la sfârşitul lui martie după ce va primi autorizarea din partea autorităţilor americane, spune vicepreşedintele pentru afaceri medicale al companiei, Richard Nettles.

Johnson & Johnson ar uma să trimită 100 de milioane de doze până la mijlocul lui 2021.

Afirmaţiile reprezentanţilor producătorilor de medicamente arată că SUA este pe punctul să primească 240 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul lui martie, suficiente pentru a inocula 130 de milioane de americani, şi 700 de milioane de doze până la mijlocul anului, mai mult decât suficiente pentru a imuniza întreaga populaţie a ţării, scrie Agerpres.

Reprezentanţii companiilor farmaceutice urmează să participe marţi la o audiere privind disponibilitatea vaccinului în Comisia pentru energie şi comerţ din Camera Reprezentanţilor din SUA.

Ultimele stiri

  • Târgul de Crăciun din Sibiu aduce magie, dar și prețuri halucinante! Cât a ajuns să coste un singur cartof
  • Incendiu puternic la un bloc din sectorul 5 din București. Sunt 6 victime
  • Un „leagăn” al istoriei şi civilizației europene a devenit cel mai ieftin loc de vizitat din lume. Ce poţi face cu 13 euro pe zi
  • Alertă la graniță. Un nou atac rusesc cu drone. Armata a ridicat de la sol două aeronave
  • Bolojan îi bagă în depresie pe români: „Trebuie să creștem vârsta de pensionare!”. Ce planuri are premierul poreclit pe Facebook „Ilie Sărăkie”
  • Horoscop 22 noiembrie 2025. Nativii vor experimenta influențe unice. Fiţi atenţi la sugestii!
  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • Exit mobile version