Cauta

Los Angeles va cere dovada vaccinării în baruri și cluburi de noapte

Los Angeles va cere dovada vaccinării în baruri și cluburi de noapte

Comitatul Los Angeles, cel mai populat din Statele Unite, va cere dovada vaccinării pentru clienții tuturor barurilor și cluburilor de noapte de pe teritoriul său, pentru a încetini progresul cazurilor Covid-19, au declarat miercuri, 15 septembrie, autoritățile.

Începând cu 7 octombrie, reglementările vor impune tuturor consumatorilor și angajaților din unitățile unde se vinde alcool și din cluburile de noapte să fi primit cel puțin o doză de vaccin. Ei vor trebui să fie complet imunizați până cel târziu pe 4 noiembrie, a declarat directorul pentru sănătate publică al comitatului, Barbara Ferrer.

Pacostea variantei Delta

Unitățile vor fi responsabile pentru verificarea dovezilor de vaccinare în același mod în care trebuie să verifice deja vârsta clienților lor, subliniază dr. Ferrer.

Comitatul, care găzduiește zece milioane de locuitori, urmează exemplul New York-ului în încercarea de a reduce pandemia de coronavirus, care a fost alimentată de câteva luni de varianta Delta, foarte contagioasă.

Purtarea unei măști este deja obligatorie în toate locurile publice închise din comitatul Los Angeles. „Aceasta este calea rezonabilă care ne poate ajuta să rupem ciclul resurgențelor”, a spus Barbara Ferrer.

Ordonanța va impune, de asemenea, tuturor participanților la un eveniment în aer liber (evenimente sportive, dar și în parcuri de distracții) să fie vaccinați sau să arate un test negativ.

Peste 660.000 de americani, uciși de Covid-19

Orașele din comitat pot decide să adopte criterii chiar mai stricte, dar nu le pot relaxa.

Luna trecută, orașul San Francisco, din nordul Californiei, a luat măsuri și mai ample, cerând dovada vaccinării de la toți clienții cu vârsta de peste 12 ani la restaurante, săli de sport și alte locuri de divertisment, scrie Boursorama.

Purtarea unei măști și vaccinarea au devenit probleme politice care-i divizează pe  americani. Unii guvernatori republicani au dorit chiar să introducă interdicții privind obligația de a purta o mască în statele lor, invocând protecția libertăților individuale.

Coronavirusul a infectat milioane de americani de la începutul pandemiei, ucigând peste 660.000, un record mondial.

Vaccinul este disponibil gratuit tuturor persoanelor cu vârsta peste doisprezece ani din țară, dar doar 54% din populație este complet imunizată până în prezent.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version