Cauta

Justiția SUA cere închisoare pentru soția regelui cocainei „El Chapo” Guzman

Justiția SUA cere închisoare pentru soția regelui cocainei „El Chapo” Guzman - Ziarul National

Justiția SUA cere închisoare pentru soția regelui cocainei „El Chapo” Guzman

Departamentul de Justiție al SUA a cerut joi, 18 noiembrie, patru ani de închisoare pentru Emma Coronel Aispura, soția narcotraficantului mexican de droguri Joaquin Guzman alias „El Chapo”, care a pledat vinovată pentru participarea la traficul de droguri făcut de puternicului cartel Sinaloa.

Arestată în februarie pe aeroportul din Washington, ea a pledat vinovată în iunie la trei capete de acuzare: participare la trafic de droguri, spălare de instrumente monetare și tranzacții cu un traficant de droguri străin.

În „board-ul” cartelului Sinaloa

Pe lângă 48 de luni de detenție, echipa de procurori care se ocupă de dosar a cerut ca aceasta să fie condamnată la 5 ani de libertate supravegheată și plata a 1,5 milioane de dolari, potrivit unui document judiciar publicat joi.

Sentința sa urmează să fie dată pe 30 noiembrie în fața unui tribunal federal din Washington, scrie AFP.

Această fostă regină a frumuseții, în vârstă de 32 de ani, influencer și designer, a fost acuzată că a servit drept „intermediar” între Joaquin Guzman alias „El Chapo” și asociații săi și că a participat la conducerea cartelului Sinaloa – una dintre cele mai puternice din lume – când El Chapo a fost închis în Mexic.

Ea ar fi contribuit la importul în Statele Unite a aproximativ 450 de tone de cocaină și 90 de tone de heroină, potrivit acuzării. Această femeie, care are dublă cetățenie, americană și mexicană, tot conform procurorilor, l-a ajutat pe „El Chapo” să evadeze dintr-o închisoare mexicană în 2015.

Traficantul de droguri scăpase printr-un tunel de un kilometru și jumătate lungime, săpat până sub dușul celulei sale, o palmă dată autorităților mexicane și justiției americane. Emma Coronel Aispura s-a căsătorit cu „El Chapo”, cu 32 de ani mai mare decât ea, în 2007 și are cu el două fiice gemene.

Joaquin Guzman a fost considerat cel mai puternic traficant de droguri din lume până la arestarea sa în 2016 și extrădarea sa în Statele Unite în 2017. Condamnat în iulie 2019 la închisoare pe viață după un proces de înaltă securitate la New York, el își ispășește pedeapsa într-o închisoare de înaltă securitate din Colorado.

Emma Coronel Aispura a asistat aproape zilnic la procesul soțului ei, care a durat mai bine de trei luni între noiembrie 2018 și februarie 2019.

 

Ultimele stiri

  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Exit mobile version