Cauta

Japonia comemorează tragedia de la Hiroshima. Tensiuni cu Comitetul Olimpic

Japonia comemorează tragedia de la Hiroshima. Tensiuni cu Comitetul Olimpic

Japonia comemorează vineri, 6 august, bombardamentul atomic din 1945 la Hiroshima vineri, cu o controversă anul acesta, în fața refuzului Comitetului Internațional Olimpic (IOC) de a cere un minut de reculegere la actualele Jocuri Olimpice de la Tokyo.

No moment of silence at Tokyo Olympics to remember Hiroshima atomic bombing

Supraviețuitori, rude, apropiați și doar o mână de demnitari străini au participat la ceremonia de dimineață de la Hiroshima (vestul Japoniei) pentru a onora victimele primei bombe nucleare lansată de americani, „Little Boy”, și a cere pace mondială.

„Este dezamăgitor”

Datorită persistenței pandemiei Covid-19, publicul larg a fost exclus din ceremonie, ca și în 2020, dar a putut să o urmărească pe internet. Participanții, mascați și adesea îmbrăcați în negru, au păstrat un minut de tăcere la 8:15 a.m.  (joi la 11:15 p.m. GMT), când bomba atomică americană a fost aruncată asupra Hiroshimei, cu 76 de ani mai devreme.

Supraviețuitorii și municipalitatea din Hiroshima propuseseră recent Comitetului Ingternațional Olimpic să invite sportivi olimpici să se alăture acestui minut de reculegere, la Tokyo.

Dar președintele IOC, Thomas Bach, nu a dat curs acestei propuneri, răspunzând în schimb că ceremonia de închidere a JO, duminică, va oferi ocazia de a aduce un omagiu tuturor victimelor evenimentelor tragice din istoria lumii. „Este dezamăgitor, deși apreciem faptul că președintele Bach a vizitat Hiroshima” înainte de Jocuri, a declarat pentru AFP un oficial al orașului, Tomohiro Higaki.

O tragedie a umanității, trambulină politico-olimpică

Bach s-a deplasat la Hiroshima pe 16 iulie pentru a marca începutul tradiționalului „armistițiu olimpic”, care ar trebui să garanteze suspendarea ostilităților din întreaga lume pe durata Jocurilor Olimpice și Paralimpice. Bach a declarat atunci că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi un „far de speranță” pentru un viitor mai bun și mai pașnic.

Cu toate acestea, vizita sa a atras critici în Japonia. O petiție pe internet, care a adunat peste 70.000 de semnături, l-a criticat în special pentru că dorește să folosească Hiroshima pentru a „promova” Jocurile Olimpice de la Tokyo, în timp ce opinia publică japoneză s-a opus în mare parte organizării lor în această vară din cauza pandemiei.

Bomba atomică din Hiroshima a ucis 140.000 de oameni între luna august și sfârșitul anului 1945, iar cea aruncată la Nagasaki pe 9 august 1945, a ucis 74.000 în aceeași perioadă. Japonia s-a predat la 15 august 1945, încheindu-se cel de-al doilea Război Mondial.

Ultimele stiri

  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Exit mobile version