AcasăȘTIRI EXTERNEPearl Harbor 2.0. De data asta, Japonia avertizează SUA

Pearl Harbor 2.0. De data asta, Japonia avertizează SUA

Pearl Harbor 2.0. De data asta, Japonia avertizează SUA

Rusia și China își coordonează exercițiile militare pentru a amenința nu numai Taiwanul, ci și Insulele Hawaii, a precizat un înalt oficial japonez din ministerul apărării, care a avertizat Statele Unite asupra unui atac surpriză, cum a fost cel de la Pearl Harbor.

Japonia avertizează SUA de vulnerabilitatea insulelor Hawaii în fața unui potențial atac al Rusiei sau Chinei.

China și Rusia se pregătesc împreună pentru un conflict major, care va exploda în regiune, a precizat oficialul japonez. „Trebuie să descurajăm China, și nu numai China, ci și Rusia, pentru că, așa cum v-am spus, își fac temele împreună”, a declarat Yasuhide Nakayama, adjunct al ministrului apărării, scrie Defense Romania.

„Să fim atenți la ce fac rușii”

Nakayama a subliniat pe tot parcursul discuției că tensiunile din zona indo-pacifică au o influență directă asupra securității americane, în special datorită coordonării dintre China și Rusia. Oficialul a făcut inclusiv o paralelă cu atacului japonez de la Pearl Harbor, care a dus la intrarea SUA în cel de-al doilea război mondial.

„În urmă cu șaptezeci de ani, am atacat Pearl Harbor, dar acum SUA și Japonia sunt aliați foarte buni, unii dintre cei mai buni aliați din întreaga lume”, a precizat Nakayama, menționând că Rusia a efectuat recent exerciții navale în Pacific, foarte aproape de Insulele Hawaii.

„Nu vreau să ne reamintim atacul de acum 70 de ani, dar trebuie să fim atenți la ceea ce fac rușii. Exercițiile au loc în zona coastelor vestice a acestei zone, Honolulu, adică, Hawaii”.

Pacificul, noul poligon al lui Putin

Oficialii ruși au descris „tragerile lor cu rachete și artilerie” în Pacific, ca pe o verificare a echipamentului. „În cursul activităților, navele de război au respins atacul aerian al unui inamic național”, a informat, pe 23 iunie, biroul de presă al Flotei ruse a Pacificului. „Exercițiul a avut ca scop verificarea fiabilității armamentelor de la bordul navelor, într-un climat cald”.

Zona fierbinte

Pentru Nakayama, astfel de operații arată clar că Japonia și SUA au o problemă comună, care trebuie descurajată în comun, precizează Washington Examiner.

„Din Honolulu până în Japonia, această zonă de 4100 de mile marine se încălzește – chinezii și rușii vin în această zonă”, a precizat Nakayama. „Deci, pentru Statele Unite, linia de protecție va fi puțin mai înapoi.”

Taiwanul, bombă cu ceas

Vulnerabilitatea Taiwanului la o invazie chineză a devenit în ultimele luni o preocupare a strategilor, pe măsură ce trupele chineze își intensifică exercițiile militare în jurul insulei. Nakayama a subliniat că este necesar ca națiunile democratice să asigure supraviețuirea Taiwanului.

„Trebuie să protejăm Taiwanul ca țară democratică”, a spus Nakayama înainte de a sugera că liderii mondiali ar fi putut greși în timpul Războiului Rece, când au părut să admită că Taiwanul se va reuni în cele din urmă cu China. „A fost corect? Nu știu”.

Furie la Beijing

Ministerul de Externe al Chinei a protestat, pe 29 iunie, împotriva referirii la Taiwan ca „țară” și a susținut că Tokyo încearcă să descrie China ca o amenințare pentru a-și justifica propria înarmare.

„Acest lucru este extrem de iresponsabil și periculos”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin.

„Politicianul în cauză se referă la Taiwan ca « țară» în mai multe rânduri, încălcând grav principiile enunțate în cele patru documente politice, inclusiv Declarația comună China-Japonia și angajamentul său solemn și reiterat de a nu vedea Taiwanul ca o țară. Rugăm Japonia să clarifice și să ne asigurăm, că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla”.

 

author avatar
Tudor Borcea
686 afisari

6 COMENTARII

  1. Bine la ce au acum China si Rusia nu fac in flota nici jumate din puterea de foc a Japoniei in decemvrie 41.Insa nu asta e marea lor problema. Problema lor cea mai mare o reprezinta lipsa de experienta in luptele grele pe mare.
    O alta problema e dorinta de independenta a Taiwanului, o dorinta care poate fi inteleasa la cat de mare e China… E asa de mare ca Marele Zid Chinezesc se vede din spatiu-spun cosmonautii nu eu.

  2. Vreau sa avertizez China ca situatia nu e aceiasi. Atunci Sua era singura. Acum beneficiază de ajutorul tuturor imperiilor mării : Anglia,Spania,Portugalia, Olanda, Italia, Grecia, Turcia, Franta si nu numai. De exemplu au partenerii solizi in Australia si in Noua Zeelanda si nu numai. Spre exemplu Canada alt continent si nu numai.

  3. Cand zici Anglia zici si Scotia care atinge si Tara Galilor in stransa uniune cu Irlanda si nu numai. Dai in Irlanda plange si Irlanda de ND si nu numai. Suspina si Islanda si nu numai.

  4. Ai dat in Islanda ai dat si in Groelanda si nu numai. Atingi si demnitatea insulelor Feroe care sunt parte integranta a regatului Danemarcei si nu numai ca e regat…

  5. E un intreg domino fatidic il chem dominoul lui Adolf asa a pierit visul lui. Ca un domino.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger