Cauta

Impactul Instagram asupra adolescenților: anchetă deschisă în SUA

Impactul Instagram asupra adolescenților: anchetă deschisă în SUA

Ancheta, în urma documentelor dezvăluite de o fostă angajată a Facebook, va stabili dacă Meta (Facebook) a încălcat legile privind protecția consumatorilor.

Procurorii generali ai mai multor state din SUA au anunțat joi, 18 noiembrie, că au deschis o anchetă comună pentru a stabili dacă compania-mamă a Instagram a lăsat în mod deliberat copiii și adolescenții să folosească rețeaua sa de socializare știind că ar putea fi dăunătoare sănătății lor mentale și fizice, potrivit documentelor interne relevate de denunțătoarea Frances Haugen.

„Exploatând pentru a obține profit”

Anchectatorii „examinează dacă Meta, compania-mamă a Instagram) a încălcat legile privind protecția consumatorilor și a pus publicul în pericol”, a declarat procurorul general din Massachusetts, Maura Healey, într-un comunicat.

„Facebook, numit acum Meta, nu a reușit să protejeze tinerii pe platformele sale și, în schimb, a ales să ignore sau, în unele cazuri, să consolideze practicile care reprezintă o amenințare reală pentru sănătatea fizică și psihică – exploatând astfel copiii pentru a obține profit”, a spus Healey.

Ancheta urmărește „să examineze cu scrupulozitate modul în care această companie interacționează cu utilizatorii tineri, impactul ei, și să identifice orice practică ilegală și să pună capăt abuzurilor”, adaugă procurorul.

Ancheta este co-dirijată de reprezentanți, democrați și republicani, din statele California, Florida, Kentucky, Massachusetts, Nebraska, New Jersey, Tennessee și Vermont. Procurorii generali din New York, Colorado și Texas și-au anunțat participarea.

Proiectul Instagram Kids, pus în pauză

Procurorii generali din 44 de state îi trimiseseră deja o scrisoare lui Mark Zuckerberg, în mai, cerându-i să renunțe la planul de a crea o versiune de Instagram pentru cei sub 13 ani, scrie 20 Minutes.

Ei au evocat cercetări care arată o corelație între utilizarea rețelelor sociale și „creșterea suferinței psihologice și a comportamentului suicidar în rândul tinerilor”. Grupul s-a pliat în sfârșit, în septembrie, în fața multiplelor critici și a indicat că își „pune pe pauză” munca la această nouă versiune.

Frances Haugen, în timpul unei audieri în Congres dedicată impactului Facebook și Instagram asupra utilizatorilor tineri, a criticat metodele care îi împing pe adolescenți la utilizarea Instagram în doze mari, până la punctul, uneori, să cadă în dependență.

Ultimele stiri

  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Vali Vijelie și lăutarii Monicăi Macovei
  • Insula Iubirii: Nuntă anulată, verighete aruncate și bilețele de amor
  • Exit mobile version