AcasăȘTIRI EXTERNEMiliardarul din spatele acuzațiilor aduse Facebook

Miliardarul din spatele acuzațiilor aduse Facebook

Miliardarul din spatele acuzațiilor aduse Facebook

Frances Haugen, denunțătoarea Facebook, ale cărei dezvăluiri în Congresul SUA au zguduit cea mai mare rețea socială din lume, a fost sprijintă în culise de un mare jucător din lumea online: Pierre Omidyar, miliardarul critic al Big Tech, care a fondat eBay.

Sprijinul financiar al lui Omidyar, care anterior nu a fost raportat, oferă unul dintre cele mai izbitoare exemple de până acum despre modul în care dezvăluirile lui Frances Haugen au generat entuziasm în rândul criticilor giganților tehnologici americani – oferindu-i un potențial impuls crucial pe măsură ce fosta angajată a lui Mark Zuckerberg înfruntă una dintre cele mai puternice companii din lume.

Foștii angajați din Silicon Valley, dușmani feroce

Un avantaj care le lipsește multor denunțători de corporații, în condițiile în care Haugen avertizează parlamentarii, autoritățile de reglementare și organizațiile media de pe ambele părți ale Atlanticului că Facebook pune în pericol societatea punând „profiturile în detrimentul oamenilor”.

De asemenea, sprijinul lui Omidyar demonstreză că există mulți bani în dezbaterile „tech” la Washington– o luptă în care foștii insideri din Silicon Valley au devenit unii din cei mai feroce dușmani ai industriei de profil, scrie Politico.

Organizația filantropică globală a lui Omidyar, Luminate, gestionează relațiile cu presa și guvernamentale ale lui Haugen din Europa, iar fundația sa a acordat anul trecut 150.000 de dolari Whistleblower Aid, organizația nonprofit care oferă reprezentare legală și consiliere a lui Frances Haugen.

Și principalul reprezentant de PR al lui Haugen în SUA, fostul purtător de cuvânt al lui Obama, Bill Burton, conduce afacerile publice ale Center for Humane Technology, non profit, o organizație de advocacy care primește finanțare de la Omidyar. Haugen a apărut pe un podcast al Center for Humane Technology la  începutul acestei luni.

O altă personalitate proeminentă din lumea tehnologiei din tabăra lui Frances Haugen: profesorul de drept constituțional de la Harvard și fost candidat democrat la președinție, Larry Lessig, despre care Burton a confirmat miercuri că face parte din echipa juridică a denunțătoarei.

„Companiile tech, distructivie pentru democrație”

Facebook a refuzat să comenteze. Reprezentanții lui Haugen nu au răspuns încă la întrebări cu privire la cât de mulți bani au oferit Omidyar și organizațiile sale direct sau indirect pentru cauza ei.

Cu o avere personală de 24 de miliarde de dolari, Pierre Omidyar și-a canalizat ani de zile o mare parte din averea sa în finanțarea luptei împotriva marilor companii tehnologice, pe care le critică ca fiind excesiv de puternice și distructive pentru democrație.  Aceasta include grupuri de finanțare, precum grupul de reflecție anti-monopol Open Markets Institute și grupul pentru drepturile digitale Public Knowledge.

Propria sa rețea s-a implicat tot mai mult în agitarea împotriva marilor companii de tehnologie. Anul trecut, grupul său de advocacy și investiții Omidyar Network a distribuit documente citite pe scară largă care descriu cazurile antitrust împotriva Facebook și Google. Grupul a găzduit, de asemenea, o serie de denunțări în industria tech la începutul lunii februarie a acestui an.

Articolul integral pe Politico

author avatar
Tudor Borcea
359 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger