Cauta

Franța a ieșit în stradă. „Nici Macron, nici Le Pen, REVOLUȚIE!” / Violențe în mai multe orașe după rezultatele alegerilor – VIDEO

Franța a ieșit în stradă. „Nici Macron, nici Le pen, REVOLUȚIE!” / Violențe în mai multe orașe după rezultatele alegerilor

Câteva sute de manifestanți, în principal tineri „antifasciști” și „anticapitaliști”, au protestat duminică seara împotriva realegerii lui Emmanuel Macron în fruntea țării. Manifestații au avut loc în câteva orașe din Franța, marcate de incidente la Rennes, precum și la Paris.

„Jos statul, polițiștii și fasciștii”

La scurt timp după anunțul victoriei președintelui în exercițiu asupra lui Marine Le Pen, aproximativ 250 de manifestanți s-au adunat în centrul orașului Rennes, în ciuda desfășurării mari a poliției.

Manifestanții au desfășurat un banner pe care scria „Ceea ce nu vom obține de la urnele de vot, vom obține prin proteste în stradă”, înainte de a pleca în procesiune strigând „Macron ne face război și poliția la fel” sau „Jos statul, polițiștii și fasciștii”.

 

Demonstranții au dat foc la mai multe pubele, obligând pompierii să intervină în trei rânduri, potrivit prefecturii, care a interzis manifestația. Poliția a tras cu gaze lacrimogene în apropierea canalului care traversează Rennes.

„Vrem să manifestăm pentru a arăta că nu o vrem deloc pe Le Pen, dar nici pe Macron”, a declarat pentru AFP Nora, o studentă de 21 de ani. „Trebuie să ne organizăm pentru a găsi o contra-putere”. Doi manifestanți au fost arestați în cursul serii, potrivit prefecturii.

„Marine Le Pen este dezgustătoare, Manu Macron este dezgustător”

În centrul Parisului, între 250 și 300 de manifestanți „antifa” au mărșăluit strigând „Macron, pleacă”, ciocnindu-se uneori cu poliția. Ei au pornit de la Halles și au scandat „Marine Le Pen este dezgustătoare, „Manu Macron este dezgustător” până la Place de la République, înconjurați de o mare prezență polițienească.

Simon, un parizian în vârstă de 23 de ani, care nu a dorit să-și dea numele, s-a declarat „îngrijorat de climă”: „Nu vom ajunge la vârsta adultă!. Citiți IPCC (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice). De aceea mă aflu aici în seara asta”.

Pe drum, biciclete, scutere și coșuri de gunoi au fost răsturnate, iar unele proiectile au fost aruncate spre vehiculele poliției. Pe statuia Republicii a fost scris „Lumea arde”.

„Este nevoie de revoluție”

În centrul orașului Nantes, un grup de aproximativ 400-500 de persoane a pornit în spatele unui banner pe care scria „Este nevoie de revoluție”.

La Toulouse, aproximativ 500 de persoane au participat, de asemenea, la o manifestație cu sloganul „Nici Macron, nici Le Pen, revoluție!”.

„Începem cinci ani de liberalism, cu o oligarhie pariziană care a făcut mult rău țării”, a declarat un protestatar.

Mai multe incendii de coșuri de gunoi au fost provocate în cursul serii în centrul orașului, în special pe Rue Bayard.

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version