Cauta

Elevii din Germania încep şcoala cu mască. Noile condiţii de pandemie

scoala

A sunat clopoțelul pentru elevii din Germania. Primii care au revenit în clase au fost elevii din Mecklenburg – Pomerania Inferioară (nord-est). Aceştia vor fi urmaţi de cei din Hamburg (nord), joi, în timp ce la Berlin şi Bradeburg (est), Renania de Nord-Westfalia (vest) şi Schleswig-Holstein (nord) cursurile se vor relua pe 10 august.

În restul landurilor federale, şcolile se redeschid pe tot parcursul lunii august, exceptând Bavaria şi Baden Warttemberg (sud), unde acest lucru se va întâmpla pe 8 şi, respectiv, 16 septembrie.

Mecklenburg-Vorpommern a fost primul land unde a început noul an școlar după vacanța de vară. Cu toate acestea, lecțiile pot fi începute numai cu respectarea unor măsuri stricte. Pentru prima dată de la închiderea școlii la jumătatea lunii martie, toți cei peste 152.000 de elevi ar trebui să meargă la școală în fiecare zi.

Test major: gestionarea pandemiei la cursuri

Sfârşitul vacanţei de vară aduce cu sine un test major în materie de gestionare a pandemiei cu noul coronavirus, relatează Agerpres, citând Reuters. Pentru a reduce la minim riscul de infectare, elevii au fost împărţiţi în grupuri care nu trebuie să se amestece, deşi în interiorul fiecărui grup regulile de distanţare socială au fost ridicate.

CORONA-PANDEMIE: Mecklenburg-Vorpommern wagt Neustart an den Schulen

Ministrul german al Educaţiei, Anja Karliczek, pledează pentru folosirea măştii la şcoală. Oficialul precizează că fiecare land adoptă fiecare propriile măsuri de protecţie în contextul pandemiei de coronavirus. Autorităţile capitalei federale care este oraş-stat, precum şi cele bavareze, au impus utilizarea măştii în spaţiile şcolare comune, precum culoarele şi curtea şcolii. Pe de altă parte, în interiorul sălilor de clasă, elevii sunt scutiţi de această obligaţie dacă se asigură distanţa necesară între bănci.

În toate landurile, se aşteaptă desfăşurarea cursurilor în maniera clasică cu prezenţa fizică a elevilor. Anul precedent a fost marcat de restricţiile legate de pandemie şi abia la final au fost reluate unele activităţi faţă în faţă, cu grupuri de elevi şi nu în mod regulat. În Germania, este responsabilitatea puterilor regionale de a institui sau reduce restricţiile, în funcţie de nivelul de incidenţă teritorială a pandemiei, printre alte criterii.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version