Cauta

Donald Trump, mesaj din spital. Ce a ales să transmită președintele american – VIDEO

Donald Trump, mesaj din spital. Ce a ales să transmită președintele american – VIDEO - Ziarul National

Președintele american a apărut în fața obiectivului camerei purtând un sacou beumarin și renunțând la cravată (sursa foto: captură video)

Liderul de la Casa Albă a făcut o primă declarație după internarea în spital, ulterior confirmării sale cu noul coronavirus. Mesajul video a fost postat pe contul oficial de Twitter al lui Donald Trump.

Începând prin a mulțumi cadrelor medicale de la Centrul Walter Reed, unde a fost dus cu un elicopter, la mai puțin de 24 de ore de la aflarea rezultatului pozitiv la testul COVID, președintele american a mărturisit cum se simțea la momentul la care a ajuns la spital. ”Am venit aici, nu mă simțeam prea bine. Mă simt mult mai bine acum”, poate fi auzit spunând Donald Trump în mesajul său.

Liderul de la Casa Albă (74 de ani) a adus în discuție campania electorală, știut fiind faptul că aspiră la un nou mandat. ”Lucrăm din greu pentru a mă recupera. (…) Cred că mă voi întoarce curând şi abia aştept să termin campania aşa cum am început-o”, a completat președintele american.

”Vreau să vă spun că încep să mă simt bine”, a mai afirmat Trump. ”Cred că acesta va fi adevăratul test. Vom vedea ce se întâmplă în următoarele câteva zile”, a adăugat liderul de la Washington.

Donald Trump a făcut, totodată, referire la starea soției sale, Melania Trump, care a rămas la Casa Albă după depistarea pozitivă cu COVID-19. ”Prima noastră Doamnă se descurcă foarte bine. Melania m-a rugat să spun ceva în legătură cu respectul pe care îl are pentru țara noastră, dragostea pe care o are pentru țara noastră. Și amândoi suntem bine. Melania chiar se descurcă foarte bine”, a susținut Trump.

De altfel, președintele Statelor Unite a ales să transmită un mesaj video, pe aceeași rețea de socializare, și până să plece către centrul medical. DETALII AICI.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version