Cauta

China, în liga super-portavioanelor. Fujian, cea mai mare navă de război a Beijingului, începe testele pe mare – VIDEO

China, în liga super-portavioanelor. Fujian, cea mai mare navă de război a Beijingului, începe testele pe mare - VIDEO / Foto: printscreen

CNS Fujian, al treilea portavion al Chinei, va începe testele pe mare în acest an, potrivit căpitanului Qian Shumin, ofițer executiv al navei.

 

Qian a declarat într-o emisiune de știri difuzată luni la Televiziunea Centrală Chineză că testele vor contribui la „realizarea obiectivelor Centenarului Armatei Populare de Eliberare” (PLA). Acest centenar, care va avea loc în 2027, a fost menționat de liderul chinez Xi Jinping în octombrie ca fiind un termen limită pentru ca PLA să își atingă obiectivele de modernizare.

Deplasament de 80.000 de tone

Qian nu a oferit detalii despre programul noului portavion. Fujian a fost prezentat pe 17 iunie la Shanghai, în timp ce era remorcat din docul său uscat la șantierul naval Jiangnan al China State Shipbuilding Corp. Portavionul se află acum în ultimele etape de construcție la șantierul naval.

Chinese Navy just launched its biggest aircraft carrier ever

După ce va fi finalizat, uriașul portavion, cu un deplasament de peste 80.000 de tone, va fi cea mai mare și cea mai puternică navă de război construită vreodată de o națiune asiatică, precum și una dintre cele mai mari din lume, informează China Daily.

Analistul Carl Schuster, fost căpitan al marinei SUA, a declarat că se așteaptă ca primele teste ale portavionului Fujian să aibă loc în primăvară. „Pe baza tehnologiilor și sistemelor instalate pe Fujian, primele teste pe mare vor fi efectuate în jurul lunii martie 2023 și vor consta în teste de inginerie de bază și de manevră a navei”, a declarat Schuster, fost director de operațiuni la Centrul comun de informații al Comandamentului SUA din Pacific, notează CNN.

El a precizat că testele inițiale vor dura probabil între trei și șapte zile.

Acestea ar fi primii pași dintr-o serie de teste de aproximativ 18 luni care ar putea face ca Fujian să devină operațional până în octombrie 2024, a spus Schuster.

„Fiecare încercare va fi urmată de o examinare a ceea ce a mers bine și ce nu a mers bine; iar soluțiile la aceste probleme, fie că sunt legate de oameni sau de echipamente, sunt identificate și, respectiv, aplicate”, a spus el.

China, în liga superportavioanelor, alături de SUA

Fujian este cu 50% mai mare decât cele două portavioane actuale ale Chinei aflate în serviciu și plasează Marina PLA în liga superportavioanelor, precum cele americane de 100.000 de tone din clasa Nimitz. De asemenea, arată că China se ridică la nivelul tehnologiei portavioanelor americane.

Type 003 aircraft carrier launched! Overview of the Chinese supercarrier 'Fujian'

Celelalte două portavioane ale Chinei, Liaoning și Shandong, se bazează pe tehnologie sovietică învechită. Folosesc putea înclinată ca o trambulină pentru decolarea avioanelor, în timp ce portavioanele americane folosesc un sistem mai avansat de catapultare pentru a-și lansa avioanele.

Iar Fujian folosește un sistem de catapultare electomagnetică, lucru pe care SUA îl au doar pe cel mai nou portavion operațional, USS Gerald Ford.

Schuster spune că integrarea secțiunii aeriene a portavionului în operațiunile sale folosind această nouă tehnologie va fi ultima parte cheie a testelor sale, iar el se așteaptă ca acest lucru să se întâmple cândva în vara anului 2024.

China launches the Fujian, the PLA Navy’s 3rd aircraft carrier

În prezent, Marina PLA operează două portavioane – Liaoning și Shandong. Ambele au un deplasament standard de aproximativ 50.000 de tone și un sistem de propulsie convențional, iar pentru lansarea aeronavelor folosesc o trambulină.

În comparație cu cele două predecesoare ale sale, Fujian este mult mai mare și mai greu, are o punte de zbor mai mare și o suprastructură mai mică. Liaoning a fost supus la zece teste pe mare înainte de a intra în serviciu, iar Shandong a efectuat nouă teste înainte de punerea sa în funcțiune.

Ultimele stiri

  • Alegerile europarlamentare, afacerea trecută sub tăcere
  • Angajaţii din România care ar trebui să se aştepte la majorări salariale în luna iunie 2024
  • Vameșii, scuturați la propriu. Controale corporale la ieșirea din serviciu
  • Criteriul de care depinde candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale 2024. L-a precizat chiar el
  • Ministrul Muncii a răspuns la o întrebare crucială privind Legea Pensiilor 2024: „Ce contează pentru pe pensie mai mare: vechimea sau contribuția?
  • Judecătoria Mangalia, un nou verdict în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai
  • Ce este „opțiunea nucleară” pe care UE vrea s-o aplice în cazul Ungariei. Alarmă la Budapesta!
  • Țepe sub nasul ANAF. Accizele, sifonate printr-o schemă nedetectabilă
  • Mbappe, lovitură de 90 de milioane de euro
  • Naționala lui Edi Iordănescu, sub lupa presei din Anglia
  • Exit mobile version