Cauta

Biden, „și mai motivat” să candideze pentru al doilea mandat dacă Trump participă

Biden, „și mai motivat” să candideze pentru al doilea mandat dacă Trump participă

Președintele SUA în exercițiu, Joe Biden, este gata să rejoace meciul câștigat în 2020. Fostul șef republican de stat, Donald Trump, a lăsat deja de înțeles că se gândește să candideze pentru un alt mandat.

„Ar crește șansele ca eu să mă prezint”. Joe Biden a declarat miercuri seara, 22 decembrie, că, dacă Donald Trump ar candida la alegerile prezidențiale din 2024, ar fi și mai hotărât să intre în cursă pentru un al doilea mandat.

„Dacă am sănătatea pe care o am acum…”

Președintele democrat, în vârstă de 79 de ani, s-e exprimat într-un interviu pentru ABC. Când a fost întrebat dacă va fi candidat pentru un nou mandat, Joe Biden a răspuns „da”. „Dar, ascultă. Sunt cineva care respectă mult destinul (…). Dacă am sănătatea pe care o am acum, dacă sunt sănătos, atunci voi candida din nou”.

Şi dacă asta ar însemna că trebuie să se confrunte din nou cu Donald Trump, în vârstă de 75 de ani? „Încerci să mă ispiteşti”, a răspuns Biden zâmbind. „Desigur, de ce nu aş candida împotriva lui Donald Trump dacă ar fi candidat? Asta ar creşte şansele să mă prezint” la alegeri, a spus liderul de la Casa Albă, scrie AFP.

Donald Trump continuă să afirme, fără dovezi, că alegerile prezidențiale din 2020 au fost „frauduloase” și că i-au fost „furate”. Cel ai cărui suporteri au atacat Capitoliul pe 6 ianuarie pentru a împiedica certificarea victoriei rivalului său a lăsat să se înțeleagă în ultimele luni că ar putea candida pentru un alt mandat.

Joe Biden, a cărui vârstă alimentează speculațiile cu privire la intențiile sale pentru 2024, a făcut deja cunoscut că intenționează să candideze din nou.

În timp ce vicepreședintele său Kamala Harris a fost văzută inițial ca moștenitoarea sa naturală, la Washington circulă zvonuri despre relația sa cu președintele și viitorul său politic.

Kamala Harris, în vârstă de 57 de ani, pare să aibă dificultăți să-și găsească locul la Casa Albă, unde se ocupă de misiuni deosebit de delicate legate de accesul minorităților la vot sau de originile crizei migrației de la granița de sud cu Mexic.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă SC R CONCEPT STAND S.R.L.
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 iulie 2025 – Este nevoie de o discuție diplomatică
  • Alege ce citești
  • PSD, de la partid-stat la partid-știrb
  • Stăm bine! Importurile de energie, cât producția de nuclear, eolian și solar la un loc
  • Se prăbușește comerțul transatlantic?
  • Execuția bugetară pe 2024, gaură de 22 miliarde de lei din fonduri europene
  • Stadion de 100.000 de locuri pentru United!
  • Manchester City aruncă în aer fotbalul: contract de 1,1 miliarde euro!
  • Exit mobile version