Cauta

Simona Halep, în finala turneului de la Roma

Simona pare să se simtă foarte bine pe zgură, la Roma, la ultima competiție importantă ce precede turneul de la Roland Garros (sursa foto: Facebook/Simona Halep)

Simona Halep s-a apropiat – din nou – la doar un pas de trofeul competiției de la Roma, după ce a câștigat, în urmă cu scurtă vreme, semifinala disputată contra jucătoarei spaniole Garbine Muguruza. A fost un meci din care nu au lipsit momentele de suspans.

Finalistă în 2017 și 2018, românca aflată pe locul 2 mondial urmează să joace și în acest an în ultimul act al turneului din Italia, cu gândul la titlu. Meciul s-a încheiat cu scorul 6-3, 4-6, 6-4, după 2 ore și 17 minute de joc.

Simona a început bine meciul, având rapid 2-0 pe tabela de scor. După puțin peste o jumătate de oră de joc scorul a ajuns la 5-1 pentru româncă, pentru ca apoi adversara sa – ocupanta locului 17 WTA – să reducă din diferență, aducând scorul la 5-3. Halep a închis setul 1, scor 6-3.

Simona a pierdut, însă, următorul set, după ce scorul fusese la un moment dat egal, 4-4. Muguruza a punctat și a reușit să câștige, 6-4, ducând meciul în decisiv, după aproximativ o oră și jumătate de joc.

În setul 3, Simona Halep a condus cu 3-0, apoi s-a desprins la 5-1, până ca sportiva spaniolă să reducă din diferență și să aducă scorul la 5-4. După un final de meci plin de tensiune, din fericire pentru fanii săi, Simona a reușit să demonstreze că își merită locul în finală, încheind victorioasă și setul decisiv, scor 6-4, și meciul care o apropie tot mai mult de cel de-al doilea titlu obținut după reluarea competițiilor, urmare a pauzei pe care a luat-o pe fondul situației generate de pandemia COVID. La mijlocul lunii august, românca a câștigat trofeul de la Praga.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Exit mobile version