Cauta

Romancele fac furori la US Open. Trei victorii din trei in prima zi!

Romania are cinci reprezentante pe tabloul principal de simplu de la US Open, iar trei dintre acestea s-au calificat inca de luni seara in turul al doilea.

Balul a fost deschis de Simona Halep, locul doi mondial, care a avut mari emotii in confruntarea cu americanca Danielle Rose Collins. Speriata de perspectiva de a evolua pe Arena Centrala, in fata unei asistente ostile, Simona a intrat mai greu in meci si a pierdut primul set, scor 6-7.

Totusi, romanca si-a revenit rapid si a facut spectacol in urmatoarele doua seturi, impunandu-se cu 6-7, 6-1, 6-2, la capatul unei partide care a durat aproape doua ore.

Pentru Simona urmeaza un meci cel putin la fel de complicat, ea jucand in turul al doilea cu slovaca Jana Cepelova. Aceasta a trecut, cu 2-6, 7-5, 6-1, de Maria Teresa Torro Flor (Spania). Simona si Maria nu s-au mai intalnit pana acum.

Tarziu in noapte, Irina Begu si Alexandra Dulgheru si-au asigurat si ele calificarea in turul al doilea de la US Open. Alexandra a trecut, cu 6-3, 6-4, de Kristyna Pliskova (Cehia), egalandu-si performanta de anul trecut, cand s-a oprit in turul al doilea.

Irina Begu s-a impus, cu 7-6, 6-3, in meciul cu Silvia Soler Espinosa (Spania) si si-a asigurat, deja, un plus in ierarhia WTA, in conditiile in care anul trecut a fost eliminata inca din runda inaugurala.

Pentru Alexandra Dulgheru si Irina Begu urmeaza meciuri infernale, dar ele nu au nimic de pierdut astfel ca trebuie sa-si joace sansele pana la capat. Irina o va infrunta pe italianca Roberta Vinci, sfert-finalista la ultimele doua editii US Open, iar Alexandra Dulgheru da piept cu rusoaica Maria Sarapova, campioana din 2006, dar si o jucatoare care a lipsit de la ultimele doua editii US Open.

Marti seara intra in concurs si celelalte doua reprezentante ale Romaniei. Avem Sorana Cirstea – Heather Watson si Monica Niculescu – Yaroslava Svedova.

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan, Paulică Lambrino și frizeria
  • Europa nu-și poate permite să se decupleze de China!
  • Cea mai puternică armată din lume nu are încredere în inteligența artificială?
  • Habemus… campioana!
  • Incendiu puternic în nordul Capitalei. Fumul gros, vizibil de la mare distanță/S-a emis RO-ALERT
  • Accident în Capitală. Au fost implicate un autobuz și un autoturism/Mai mulți călători, la spital
  • Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații
  • Firea, candidatul PSD la Primărie, a anunțat proiectele pentru Capitală
  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Exit mobile version