Cauta

Masca de protecție, obligatorie într-un sfert de țară. Un nou județ a luat decizia!

Obligația de a purta mască de protecție în aer liber se extinde. Giurgiu devine al unsprezecelea județ în care aceasta devine obligatorie în spațiile publice deschise.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Giurgiu a adoptat, vineri, o hotărâre privind obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, decizia fiind valabilă începând cu data de 1 august.

„În urma şedinţei Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu din data de 31 iulie 2020 au fost adoptate următoarele măsuri: se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi faleze, pieţe deschise, târguri, oboare, gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Prefectura Giurgiu, potrivit stiripesurse.ro.

Excepții de la purtarea măștii de protecție

Persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută, şi copiii cu vârsta mai mică de cinci ani fac excepţie de la aceste prevederi.

Totodată, prin decizia CJSU au fost interzise unele activități economice, în intervalul orar 23,00 – 6,00 începând cu data de 1 august ora 0,00, dar și activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul. În judeţul Giurgiu sunt 404 cazuri confirmate pozitiv dintre care 295 sunt vindecate şi externate.

Masca de protecție, obligatorie în 10 județe

Harta județelor în care masca de protecție este obligatorie

Purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise a devenit obligatorie în mai multe județe din România, după ce bilanțul noilor cazuri de coronavirus a crescut îngrijorător de la o zi la alta.

Decizia a fost propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și a fost aprobată de Guvern, însă fiecare Comitet Județean de Urgență decide când și unde va institui această măsură, la propunerea DSP, în funcție de evoluția epidemiei în fiecare județ.

Astfel, trebuie să purtăm obligatoriu o mască de protecție dacă mergem în județele Argeș, Dâmbovița, Galați, Brașov, Vâlcea, Iași, Prahova, Buzău, Constanța, Vrancea.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • VIDEO. Un autobuz cu pasageri a căzut într-un râu, în Sankt Petersburg. Bilanțul victimelor/Imagini de la fața locului
  • Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”
  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • UPDATE. Informații noi despre starea lui Florin Piersic/„Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version