Cauta

Ce mâncăm la iarnă? Petre Daea le-a transmis românilor de unde vom face rost de hrană

Ministrul Agriculturii a ţinut să-i liniştească pe români: vom avea ce să mâncăm la iarnă. Avem producţie internă, susţine Petre Daea, care a dat garanţii: „Cantitatea de grâu este necesară pentru consumul propriu cât şi pentru export”.

Mâncăm ce am produs. Din fericire, am produs ce ne trebuie în ţară şi avem şi pentru export”, mai susţine Daea.

Nu recomandă făina de greier

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că din cauza creşterii preţurilor la materii prime, fermierii noştri sunt tot mai mult în imposibilitatea de a obţine profit, iar dacă nu se iau la timp măsuri serioase de susţinere la nivel european, îi putem pierde.

Deşi e un an greu, România a produs anul acesta, prin grija şi munca fermierilor, cantitatea de grâu este necesară pentru consumul propriu cât şi pentru export.

De asemenea, şi la cultura de floarea-soarelui, deşi nu suntem în pragul terminării recoltatului, dar din evaluările din câmp, ne dau nouă posibilitatea să afirmăm astăzi, cu siguranța realizării producţiei care să satisfacă nevoile interne şi evident şi un excedent pentru export. Avem ce mânca. Să fim sănătoşi să mâncăm ceea ce producem.

Lăsaţi greierii să cânte şi să ne apucăm să mâncăm şi să fim consecvenţi cu mâncarea noastră. Avem un patrimoniu gastronomic extrem de valoros pe care trebuie să îl valorificăm. Din acest punct de vedere este linişte, iar oamenii ştiu ce să mănânce”, a declarat ministrul Petre Daea.

Daea: „Plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, consideră că plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii, dar susţine că nu există motive pentru alte scumpiri în perioada următoare.

„Trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul unei plafonări a unor preţuri, cei care vor suferi în primul rând vor fi producătorii agricoli.

Nu văd scumpiri la această dată pentru că preţul s-a liniştit la produsele care se procesează, nu văd scumpiri în condiţiile în care s-au plafonat şi s-au stabilit nivelele acestea de cost la energie”, a mai zis Daea.

Ultimele stiri

  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Accident grav pe DN2: șase persoane rănite/Trei mașini implicate în coliziune
  • Lumini și umbre
  • Șvaițer de Dobrogea
  • Inteligența artificială și generația copy paste
  • Africa ”vinde” Occidentul și ”cumpără” la pachet Rusia și China! (I)
  • Zona euro are nevoie de consumatori cheltuitori
  • Pe nesimțite, suntem deja în Al Treilea Război Mondial
  • „Împăratul Roșu” vrea să recâștige Europa
  • Exit mobile version