Cauta

UPDATE. Alertă de incendiu la un spital din țară. Pompierii au intervenit de urgență – VIDEO

Alertă de incendiu la un spital din țară. Pompierii au intervenit de urgență - VIDEO

Alertă de incendiu la un spital din țară. Pompierii au intervenit de urgență - VIDEO (sursa foto: Facebook)

Au răsunat sirenele mașinilor de pompieri, vineri după-amiază, în zona unui spital din Timișoara, după ce salvatorii s-au grăbit să ajungă la locul intervenției, alertați fiind după ce pe un hol al unității spitalicești s-a simțit miros de fum.

Totul s-a întâmplat la Spitalul Municipal din Timișoara, către care s-au îndreptat pompierii cu mai multe autospeciale de stingere, inclusiv pentru intervenții la înălțime, din câte reiese din primele informații.

UPDATE: Din câte s-a aflat, pompierii au identificat sursa mirosului de ars. A fost vorba despre un coș de gunoi care a luat foc, într-o baie din incinta unității spitalicești. Incendiul a fost stins între timp. Din informațiile venite de la ISU Timiș, s-a constatat că nu există vreun pericol, urmând să se facă și cercetările pentru a se stabili în ce condiții s-a produs incidentul.

„Am fost solicitați să intervenim în urma prezenței unui miros de fum pe holul de la C.T. din Spitalul Municipal Timișoara. La locul evenimentului au fost dispuse de la Detașamentele 1 si 2 de Pompieri Timișoara următoarele forțe și mijloace: 5 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție la înălțime și 22 de pompieri.

În urma recunoașterii efectuate la fața locului, s-a simțit prezenta unui miros ușor de plastic ars pe hol, fiind găsit un focar mic la un coș de gunoi dintr-un grup sanitar. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp.

În acest moment nu mai există niciun pericol, pompierii efectuează cercetări în întreaga clădire pentru a se asigura că nu există și alte focare și pentru a stabili cauza care a dus la producerea incendiului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, citați de romaniatv.net.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version