Cauta

Radu Oprea, reacție nemiloasă: Cîțu se transformă pe zi ce trece într-un cadavru politic

Radu Oprea, reacție nemiloasă: Cîțu se transformă pe zi ce trece într-un cadavru politic (sursa foto: Radu Ștefan Oprea/Facebook)

Continuă să apară critici dure la adresa lui Florin Cîțu, după cele exprimate, joi, de liderul PSD, Marcel Ciolacu, dar și de Dan Barna, fostul vicepremier USR PLUS în Cabinetul Cîțu.

În rândul reacțiilor apărute la nivel politic, după recenta ședință de Guvern, de miercuri, în care s-a aprobat o hotărârea de guvern privind alocarea de bani din Fondul de rezervă pentru unele primării se adaugă și cea a purtătorului de cuvânt al PSD-ului, senatorul Radu Ștefan Oprea.

Parlamentarul social-democrat a reacționat dur față de recenta decizie, criticându-l fățiș pe premierul interimar.

Cîțule, penal ai fost, penal ai rămas❗ Cîțu și Vlășceanu au plătit aseară prețul pentru votul primarilor PNL la Congresul care i-a ales în funcții înalte.

Fapta penală este acum consumată. Cercul însă se va închide cu plângerile penale pe care PSD le va face celor care au condamnat mai mult de jumătate din comunitățile locale ale României la frig și întuneric”, susține Radu Ștefan Oprea, într-o postare pe Facebook. La un astfel de demers făcuse trimitere, anterior în cursul zilei de joi, și liderul PSD, Marcel Ciolacu, care anunțase ce au de gând să facă social-democrații, în privința acestei hotărâri – VEZI AICI.

Oprea: Cîțu se transformă pe zi ce trece într-un cadavru politic

Senatorul PSD a continuat criticile la adresa liberalului Cîțu, săgetându-l, totodată, și pe primul om în stat. ”HG-ul infam alocă de 8 – 10 ori mai puțin bani comunităților conduse de primari PSD, decât localităților PNL. Nevoile cetățenilor sunt aceleași, de aceea nedreptatea este imensă. O vom ataca în contencios administrativ.

Cîțu se transformă pe zi ce trece într-un cadavru politic, indiferent de eforturile de neînțeles ale președintelui Iohannis de a-l resuscita”, acuză Oprea.

De la Palatul Victoria s-a transmis că în cadrul ședinței de miercuri, 6 octombrie, a fost aprobată o hotărâre ”privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale”.

În acest context, vă amintim că, întrebat, miercuri, dacă Florin Cîțu mai poate fi premier în vreo formulă de guvern și dacă ia în calcul să faceți o nouă desemnare a acestuia, dat fiind faptul că lideri din actuala conducere a PNL au spus că el rămâne propunerea partidului, președintele Iohannis a răspuns: ”Orice persoană susținută de o majoritate parlamentară poate să devină premier, evident, așa scrie în Constituție, nu există nicio piedică”.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version