Cauta

Primul la tăiat panglici. Klaus Iohannis, cu girofarul la inaugurarea metroului din Drumul Taberei!

IOhannis și Orban nu au mers în acest an la ceremonii în ziua deschiderii școlilor

După aproape nouă ani de așteptare, timp în care s-au omenirea a cunoscut o serie de evenimente marcante, locuitorii cartierului Drumul Taberei au și ei parte, în sfârșit, de un vis împlinit. Îi vizitează Klaus Iohannis, însuși președintele țării, care vine să taie panglica la inaugurarea Magistralei 5 de metrou!

Iată, vedem un prim semn că darea în folosință a magistralei de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei) reprezintă un eveniment nu doar pentru oamenii din sectorul 6, ci și la nivel politic, căci nimeni altul decât șeful statului, președintele Klaus Iohannis, va fi prezent la ceremonia programată să înceapă la ora 12, la stația de metrou Eroilor.

La inaugurarea Magistralei M5 va asista și premierul Orban, cel care fusese auzit spunându-i ministrului Transporturilor, în ședința de luni a Guvernului, că se vor vedea la darea în exploatare a metroului din Drumul Taberei.

Anunțul lui Bode

De altfel, Lucian Bode a fost cel care a dat marea veste privind deschiderea acestei magistrale pentru călători. „Suntem pregătiți să dăm în trafic, cu călători, magistrala de metrou M5, Drumul Taberei-Eroilor, în cursul zilei de mâine (marți-n.n), 15 septembrie.

Așa cum aţi spus, după semnarea celor două procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune, pe data de 11 septembrie, am anunțat public că Metrorex va realiza o serie de activități administrative, astfel încât, începând cu data de 15 septembrie, magistrala M5 să poată fi dată în exploatare, cu călători, în condiții de siguranță și confort”, a susținut ministrul Transporturilor.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version