Cauta

Premierul vrea raspunsuri: „Chiar asa, suntem cetateni de mana a doua si mancam orice?”

Una dintre temele avute in vedere inca din debutul sedintei de Guvern de joi a fost „discutia cu dublul standard” in cazul alimentelor.

Premierul a cerut lamuriri ministrului Agriculturii. „Domnu’ Daea, chiar asa, suntem cetateni de mana a doua si mancam orice?”, a intrebat Tudose.

Iar oficialul din fruntea Agriculturii a readus in atentie chestiunile prezentate deunazi in cadrul unei conferinte de presa, in privinta celor 9 produse, din 29 testate in laborator, la care s-au constatat diferente de calitate fata de alte state din UE.  Totodata, ministrul a subliniat si de ce anume nu s-au dezvaluit numele producatorilor si al produselor la care s-au constatat diferente, in urma verificarilor. „Nevand o norma juridica cu care sa operam, nu putem sa dam numele comerciantului si producatorului respectiv, pentru ca am putea crea conflicte juridice care ar putea sa coste”, a invocat ministrul Daea.

In secunda urmatoare, premierul i-a cerut ministrului Justitiei sa se incerce gasirea unei solutii legislative in aceasta privinta. „Sau macar un cadru legislativ care sa ne permita sa spunem cetatenilor ce firme ne considera o tara de mana a doua si sa ii tratam si noi ca atare”, a subliniat Mihai Tudose.

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan pentru refuzul de a avea o debatere: „E o lipsă de respect”
  • Veste despre recalcularea pensiilor, de la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat cu 99,9% dintre dosare
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Exit mobile version