Cauta

Florin Roman, intransigent în privința lui Vlad Voiculescu: ”Juca pe cont propriu”. Trimiteri la ”bâlbe” și”sfidări” – VIDEO

Florin Roman, intransigent în privința lui Vlad Voiculescu: ”Juca pe cont propriu” - VIDEO (sursa foto: Facebook)

Florin Roman apără decizia premierului, în cazul revocării lui Vlad Voiculescu, hotărâre care a iscat nemulțumiri la nivelul USR PLUS.

Deputatul PNL, cel care nu s-a ferit, în ultima perioadă, până la demiterea lui Voiculescu de la șefia Ministerului Sănătății, să critice diferite aspecte ce țineau de activitatea acestuia în cadrul MS, a trecut în revistă o serie de situații care, în opinia sa, au condus către decizia luată de premierul Florin Cîțu.

”Cred că cel care a declanșat această criză este ministrul Voiculescu”, a declarat liberalul, joi seară, înainte de a face referire la ”niște episoade care, din păcate, doar în ultima săptămână au generat o serie de bâlbe și chiar sfidări la adresa premierului”.

Florin Roman a început prin a aminti de cele întâmplate după un anunț al șefului Guvernului. ”Luni, când premierul a anunțat înființarea Comitetului interministerial, iar câteva ore mai târziu doamna (Andreea-n.n) Moldovan ne spunea că România trebuie să intre în carantină timp de două săptămâni. (…) A revenit asupra acelei declarații”, a afirmat deputatul PNL, joi seară, într-o intervenție la postul B1 TV.

Roman: Să ne amintim de acea declarație că cifrele pentru alegeri au fost măsluite

Florin Roman a continuat listarea acestor neconcordanțe, amintind, practic, de alte situații și declarații care au generat reacții la nivelul opiniei publice, inclusiv subiectul sensibil, cu prevederea privind înmormântarea în saci, fără haine, a persoanelor infectate cu COVID-19, dar și situația de zilele trecute, apărută la Spitalul de Traumatologie Foișor, din București, unde mulți pacienți au fost evacuați, tîrziu după lăsarea serii, din unitatea spitalicească, înainte de transformarea ei în spital suport COVID.

”Săptămâna trecută, când premierul anunța un termen optimist în care putem scăpa de purtatul măștii și dădea semne de mobilizare și de revenire la viața normală, iar domnul Voiculescu se încurca în explicații privind Ordinul privind înmormântările generate de COVID. (…) Să ne amintim de descentralizarea centrelor de vaccinare, fără alocarea resurselor și scandalul cu fostul premier Boc (…). Să nu uităm de scandalul cu colonelul Gheorghiță, (…) de acea declarație că 30% din cei care s-au vaccinat nu au fost pe platformă, haideți să ne amintim de acea declarație că cifrele pentru alegeri au fost măsluite, ulterior, după câteva ore revenindu-se asupra acestei declarații. Să ne amintim de ”Matei Balș”, de ”Foișor”, haideți să ne amintim de tot ce s-a întâmplat în această perioadă, dar nu cred că ne ajunge o emisiune pentru treaba asta”, a susținut liberalul.

Ca o concluzie a acestor aspecte semnalate în cadrul intervenției sale, Florin Roman a opinat că ”premierul a luat o decizie împotriva unui ministru care comunica împotriva Guvernului și care juca pe cont propriu, nu în echipa Guvernului, pentru că e nevoie ca cetățenii să aibă încredere în Guvern și în ministrul Sănătății”.
YouTube video player

Ultimele stiri

  • Alegerile europarlamentare, afacerea trecută sub tăcere
  • Angajaţii din România care ar trebui să se aştepte la majorări salariale în luna iunie 2024
  • Vameșii, scuturați la propriu. Controale corporale la ieșirea din serviciu
  • Criteriul de care depinde candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale 2024. L-a precizat chiar el
  • Ministrul Muncii a răspuns la o întrebare crucială privind Legea Pensiilor 2024: „Ce contează pentru pe pensie mai mare: vechimea sau contribuția?
  • Judecătoria Mangalia, un nou verdict în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai
  • Ce este „opțiunea nucleară” pe care UE vrea s-o aplice în cazul Ungariei. Alarmă la Budapesta!
  • Țepe sub nasul ANAF. Accizele, sifonate printr-o schemă nedetectabilă
  • Mbappe, lovitură de 90 de milioane de euro
  • Naționala lui Edi Iordănescu, sub lupa presei din Anglia
  • Exit mobile version