Cauta

Dragnea a ieșit la rampă. Mesaj acid către Ciolacu: „Sunteți pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului…”

(sursa foto: Facebook/Liviu Dragnea)

Pe fondul recentelor negocieri pe care le-au avut liderii PSD-ului, la Parlament, cu delegația PNL-ului, condusă de Florin Cîțu, cel care, de altfel, a și catalogat această primă discuție drept „bună”, fostul lider al formațiunii social-democrate a ieșit, vineri dimineață, cu un mesaj plin de critici la adresa actualului număr 1 în cadrul acestui partid.

Sub forma unei scrisori deschise adresate lui Marcel Ciolacu, Liviu Dragnea arată cu degetul în direcția actualei conduceri a PSD-ului, acuzând faptul că partidul ar fi fost „vândut lui Iohannis”. Dragnea susține că actualul PSD „s-a predat” la Cotroceni, acuzându-și foștii colegi, practic, de faptul că sunt „pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului funcții într-un guvern eșuat”.

„Mă uit cum negociați președinția Camerei, în loc să negociați în Parlament creșterea alocațiilor sau a pensiilor. Mă uit cum apărați interesele lui Iohannis, în loc să apărați firmele românești și agricultorii noștri”, reproșează, între altele, Dragnea prin intermediul mesajului postat pe pagina sa de Facebook.

Redăm în cele ce urmează, integral, această scrisoare deschisă pe care a ales să o transmită Dragnea:

„Scrisoare către Marcel Ciolacu

Dragă Marcel,

Îți scriu astăzi, în numele meu și al tuturor celor care, în ultima săptămână, au pus mâna pe telefon și m-au sunat. Sunt mulți, să știi. Sunt foști sau actuali membri ai PSD, colegi de-ai noștri, susținători, votanți, oameni care, de-a lungul timpului, au crezut în Partidul Social Democrat. Sunt oameni care mult timp s-au uitat spre noi cu speranță. Sunt oameni care au muncit pentru acest partid și oameni care ne-au dat încrederea lor la vot. Și nu o dată, ci ani sau zeci de ani la rând. Sunt oameni care au ținut cu PSD, Marcel.

Acești oameni, Marcel, spun că Partidul Social Democrat a murit. Că pentru ei și mulți alții ca ei, ACEST PARTID NU MAI E PSD. Că nu a mai rămas nimic din imaginea construită în trei decenii, de noi, de predecesorii noștri, de guvernările noastre.

Pentru că astăzi, Marcel, Partidul Social Democrat condus de tine, de Vasile Dâncu, de Sorin Grindeanu și Paul Stănescu, ACEST PSD S-A PREDAT. Cu arme și bagaje, la Cotroceni. Cu trecutul și munca a sute de mii de oameni din țară, ajungeți la groapa de gunoi a istoriei.
Având conștiința faptului că ați distrus cel mai mare partid al României și l-ați vândut lui Iohannis, vă îndreptați spre irelevanța pe care o dă trădarea. Pentru că asta pățesc trădătorii, dragii mei foști colegi. Mai devreme sau mai târziu, oamenii vă văd, așa MICI ȘI LAȘI cum sunteți.

Mă uit cu amărăciune cum acest PSD, astăzi, negociază funcții în guvernul lui Iohannis în loc să negocieze suplimentarea cu Arbidol și alte medicamente pentru tratamentul Covid, pe care le țineți în vămi. Mă uit cum negociați președinția Camerei, în loc să negociați în Parlament creșterea alocațiilor sau a pensiilor. Mă uit cum apărați interesele lui Iohannis, în loc să apărați firmele românești și agricultorii noștri. Mă uit, alături de toți cei care au votat PSD cândva, cum ați executat comanda de la Cotroceni, unde MIROASE A FRICĂ. De astăzi, sunteți locotenenții lui Iohannis pentru toată România. Nu doar pentru cei care au fugit mâncând pământul din PSD-ul vostru.

De astăzi, Marcel, sunteți trădători dovediți ai intereselor acestui popor.

Sunteți pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului funcții într-un guvern eșuat și criminal. Vă pregătiți să stați la poză lângă cel mai inept guvern din istoria României postdecembriste, care a prăbușit țara într-o criză sanitară, economică și politică fără precedent. Totul, ÎN TIMP CE ROMÂNII MOR pe holurile spitalelor. Totul, în timp ce oamenii își numără și ultimii lei pentru facturile la gaze și curent. Toate astea, în timp ce toată presa internațională râde de voi.

Dragă Marcel, pentru mulți oameni din rândul cărora te-ai ridicat și tu cândva, PSD-ul VOSTRU e o cumplită dezamăgire și o trădare care îi doare. Pentru că ați vândut și predat cel mai mare partid al acestei țări. Noi știm că nu de azi, Marcel. Doar că azi, întreaga Românie vă vede adevărata față și adevărații stăpâni. V-aș spune “rușine”, dar știu că, pentru cei ca voi, unde există comandă și ordin, nu există rușine și nici devotament față de români și de patrie.

VEȚI DA SOCOTEALĂ ROMÂNILOR PENTRU TOT. Pentru că, dragă Marcel, voi ați avut ocazia să salvați România ca să nu ajungă aici, dar AȚI ALES SĂ ÎL SALVAȚI PE IOHANNIS în ultimul ceas.

SĂ VĂ FIE FRICĂ!”

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version