Cauta

Cu ochii pe datoria publică. Premierul Cîțu, luat la întrebări despre ÎNGHEȚAREA SALARIILOR. Răspuns de interes pentru BUGETARI – VIDEO

Cu ochii pe datoria publică. Premierul Cîțu, luat la întrebări despre ÎNGHEȚAREA SALARIILOR. Răspuns de interes pentru BUGETARI - VIDEO

Milioane de bugetari stau cu ochii pe Guvern, pentru a afla ce se întâmplă cu salariile lor.

S-a mai încheiat o ședință de Guvern, iar Florin Cîțu a ieșit miercuri, 21 iulie, în fața presei.
Întrebat cum se va proceda, în contextul în care datoria publică a ajuns la 49,7% din produsul intern brut (PIB), iar la 50%, conform legii, salariile ar trebui înghețate, Cîțu a răspuns în primă fază: ”Să ajungem la 50% mai întâi…”.

Reporterul a insistat și a întrebat la ce se pot aștepta bugetarii, în contextul în care sunt milioane de angajați în acest sector. ”Este vorba de estimări deocamdată. (…) Una este datoria publică, cealaltă este PIB-ul nominal. PIB-ul nominal a crescut mult mai repede decât ne așteptăm. Nu știu dacă vom ajunge la 50%. În același timp este o recomandare, nu este o lege. Vom vedea ce se va întâmpla atunci, dar vă aduc aminte că în sectorul public la începutul anului am înghețat salariile, înainte de a avea această trecere peste 50 %, deci nu aici este problema”.

Luat din nou la întrebări despre documentul controversat

Întrebat din nou, de această dată miercuri, despre înscrisul cu antetul Guvernului, ajuns în presă, cu punctajul privind campania internă din PNL, premierul a evitat să dea un răspuns clar când a fost întrebat dacă s-a lămurit dacă documentul e real. ”Eu nu pot să comentez decât pe baza unor documente oficiale. Din punctul meu de vedere document oficial înseamnă înregistrat”, a declarat acesta.

Cum nu a scăpat de întrebări pe acest subiect, Cîțu a mai precizat: ”Eu din funcţia de premier pot să comentez doar pe documente oficiale. Ceea ce înţeleg eu că e document oficial este un document care a fost înregistrat. (…) Documente care apar în presă, fițuici sau documente editabile care apar în presă nu pot să comentez. Eu pot să comentez doar de documente oficiale”.

Ajutoare pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren

Pe de altă parte, Florin Cîțu a anunțat că Guvernul a aprobat o hotărâre privind acordarea a peste 148 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, pentru a se repara drumuri, poduri și diguri.

”Astăzi, în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre (…) prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Tulcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri”, a detaliat premierul.

Ultimele stiri

  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Exit mobile version