Cauta

A venit Macron, pleacă Renault!

Vizita lui Emmanuel Macron în România trebuie pusă în contextul războiului din Ucraina și tradusă în felul următor – după ce America și-a tras partea leului din bugetul pentru înzestrare/modernizare al MApN, Franța vrea și ea o felie, doar are una dintre cele mai puternice industrii militare, care trebuie „hrănită” (și) cu banii Bucureștilor. Dar mai este un aspect ce merită a fi puțin dezvoltat – a venit Macron, pleacă Renault!

Compania Renault anunță că a demarat la uzina „Dacia” de lângă Pitești un program de „plecări voluntare” în rândul angajaților.

„Plecări voluntare”, anticamera concedierii

Strategia acestor „plecări voluntare” poate fi ușor confundată, de fapt, cu anticamera concedierii. Cei care vor să se înscrie în programul trimis de conducerea companiei au fost înștiințați că urmează să primească sume importante de bani, în funcție de vechime.

Francezii vorbesc despre un „program avantajos de încetare a contractelor de muncă prin acordul părților”, măsură luată „pentru ameliorarea performanței companiei” Dacia-Renault. Tot programul se derulează în mare viteză, încetarea contractelor de muncă urmând a avea loc de la 1 iulie 2022! Angajați de la uzina din Argeș spun că sunt vizați în primul rând colegii care lucrează în secțiile de automatizare, robotizare și digitalizare.

Ce-i cu adevărat grav este că statul român închide ochii și nu ia niciun fel de atitudine. Azi, Renault le aruncă firimituri angajaților care acceptă să plece de bunăvoie (desfacerea unilaterală a contractului de muncă e un proces lung și care presupune riscuri financiare pentru companie), iar mâine poate trece la alte măsuri și mai dure, totul sub pretextul că se urmărește „ameliorarea performanței companiei”.

Surse din industria auto susțin că gigantul francez intenționează să livreze pe piața europeană, până în anul 2030, doar mașini electrice! Deja producția la acest tip de autoturisme a început, în fabricile din Hexagon. Așadar, în câțiva ani, grupul Renault ar putea să vândă divizia din România sau, mai rău de atât, să închidă porțile la Mioveni!

Macron vrea bani pentru industria militară franceză

Macron vrea bani pentru industria militară franceză și nimic altceva! Puțin îi pasă președintelui Franței că „războiul a ajuns aici, la porțile României”. De fapt, aceste vorbe trebuie traduse astfel: noi nu facem nimic să-i împiedicăm pe ruși să ajungă la gurile Dunării și suntem gata să vă vindem vouă arme, avem de toate! Căci fix asta face Parisul – impune sancțiuni Moscovei, dar în același timp continuă să dezvolte afaceri comune!

De la începutul „operațiunii speciale ruse” în Ucraina, SUA și Turcia au depășit norma la vânzări de armament în Europa (cu precădere Kievului, datorii pe termen mediu și lung asumate de Zelenski). Însă Franța, un colos al industriei militare europene, nu poate lipsi de la acest veritabil festin financiar oferit (sau pus la cale?!) de Vladimir Putin, așa că Emmanuel Macron s-a pornit într-un turneu prin Europa de Est. Fluturând amenințarea „roșie” pe sub nasul românilor, Macron nu zice altceva decât că are niște arme de vânzare, iar noi trebuie și avem obligația să cumpărăm și de la francezi, nu numai de la americani.

România, colonia NATO din regiune

În prezent, România găduiește aproximativ 5000 de militari NATO, mai mulți decât Ungaria și Bulgaria la un loc, ca să ne raportăm doar la vecinii noștri. Și, cu toate acestea, premierul Nicolae Ciucă nu este mulțumit, vrea mai mulți soldați străini în România!; la vremuri noi, obiceiuri noi – unii s-au chinuit să scoată ocupația străină din țară, alții caută cu disperare să-i aducă la loc.

În ritmul ăsta, România riscă să ajungă o colonie, dacă nu a fost, deja, transformată într-una. Să nu uităm că, acolo unde SUA și-au stabilit bază permanentă (vezi Coreea de Sud și documentul OPCON), comanda armatei trece la forțele americane, în eventualitatea izbucnirii unui război.

Ford și Exxon, alți coloși care au părăsit România

Ford, Exxon și, nu-i exclus, Renault. Să fie hemoragie de corporații în România?! Răspunsul la această întrebare nu-l pot da decât autoritățile, dar ele sunt prea puțin interesate să-l afle.

Ce știm, însă, este că americanii de la Exxon nu mai au interes pentru gazul din Marea Neagră și au spus pas oricărei investiții în România. La fel și Ford, care s-a retras din țara noastră. Fabrica de la Craiova a fost vândută Turciei. Bucureștiul devine, astfel, un cap de pod al nevoilor Ankarei în regiune. Erdogan are, acum, unde să-și exporte „bubele” – traficul de droguri, de arme și carne vie, tensiunile interetnice etc.

Ultimele stiri

  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE
  • 300.000 de lire sterline pentru „Șervețelul Messi”!
  • Real Madrid, propulsată în finală, cu orice preț
  • Sincronizare suspectă. România intră în febra pregătirilor pentru un atac nuclear
  • Deficitul prăbușește standardele MAI. S-a dat dezlegare la tatuaje pentru polițiști
  • Imagini impresionante. Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărășan/Drumarii lucrează în zona cea mai dificilă. „Acum începe greul!” – VIDEO
  • O vară crudă pentru investitori
  • Exit mobile version