Cauta

Medicii de la Floreasca: politistul ranit, „in stare deosebit de grava”. A fost operat de mai multe ori

La o zi de la internarea sa la Spitalul de Urgenta Floreasca, starea lui Gheorghe Ionescu, agentul sef lovit de masina condusa de un afacerist turc pe care a vrut sa il opreasca in trafic, pentru un control de rutina, se mentine grava.

Medicii de la unitatea medicala la care a fost transportat politistul de la Rutiera la scurta vreme dupa ce a fost izbit de autoturism, iar apoi tarat cateva sute de metri, pe capota, pana sa cada pe caldaram, au anuntat, luni la amiaza, printr-un comunicat, faptul ca omul legii a suferit mai multe interventii cirurgicale si ca starea lui este una delicata.

Internat cu rani multiple si cu un traumatism cranio-cerebral grav, cu edem cerebral, dar si cu fracturi costale multiple si de stern, contuzie pulmonara, si traume la nivel abdominal si renal, politistul in varsta de 44 de ani este monitorizat in permanenta de catre specialistii de la Floreasca, care fac eforturi pentru a-l ajuta sa isi revina cat mai repede.

Pana acum, insa, starea de sanatate a pacientului a impus transportul acestuia in sala de operatie, pentru o serie de interventii. Concret, agentul sef de la Rutiera „a fost supus unor multiple interventii chirurgicale : montarea unui senzor de monitorizare a presiunii intracraniene, drenaj pleural stang, splenectomie si enterectomie larga, cu asigurarea hemostazei”.

Potrivit celor mai recente informatii venite din directia spitalului amintit, reprezentantul legii continua sa fie internat la terapie intensiva. Conform datelor consemnate luni la ora 13, specialistii de la Floreasca precizeaza ca „pacientul se afla in sectia de terapie intensiva in stare deosebit de grava, analgo-sedat continuu, pe suport ventilator pentru insuficienta respiratorie hipoxemica severa”.

Va amintim ca, in cursul diminetii, la Spitalul Floreasca a venit personal, pentru a se interesa de starea politisului ranit in incidentul produs duminica dimineata, si ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Tot luni, afaceristul turc aflat la volanul masinii care l-a lovit pe agentul de la Rutiera a primit mandat de arestare preventiva. La momentul in care s-a aflat despre decizia instantei, tanarul sofer se afla internat, la randul sau, la acelasi spital din Bucuresti, fiind ranit in accidentul din ziua precedenta, dupa ce masina pe care, spun politistii, o conducea cu viteza excesiva, pentru a scapa de oamenii elgii, s-a oprit intr-un gard.

sursa foto: tion.ro

Ultimele stiri

  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Exit mobile version