Cauta

Americanii isi facura scut la Deveselu

In sfârsit, Consiliul Suprem de Aparare a Ţarii a risipit misterul asupra amplasamentului bazei care va gazdui celebrul scut american din tara noastra.

Astfel, presedintele Traian Basescu a anuntat ca fosta unitate militara din comuna Deveselu, judetul Olt, a fost aleasa pentru a primi 200 de yankei si ultramodernul echipament de monitorizare, interceptare si distrugere a oricarui eventual atac cu rachete indreptat impotriva Europei de Est.

*Comanda ramâne la români*

Dupa sase runde de negocieri directe, autoritatile române si americane s-au inteles cu privire la locatia controversatului proiect de aparare globala aeriana si in tara noastra. Pretul estimat al scutului antiracheta care va proteja integral atât teritoriul României, dar si al altor câteva tari europene este de 4,5 – 5 miliarde de dolari, partea româna punând la dispozitie fosta baza aeriana de la Deveselu, judetul Olt. Plus aeroportul Mihai Kogalniceanu si Portul Constanta, pentru tranzitul trupelor americane din Irak si Afganistan.
Noua baza va gazdui 200 de militari americani, numarul acestora urmând insa sa creasca treptat pâna la 500. Totusi, comanda scutului „mioritic” va fi exclusiv româneasca.

*“Daca da cu tunul, dormim linistiti!”*

Chira Bogdan, 47 ani, sofer: „Câta nevoie aveam de aceasta antiracheta! Nu puteam sa luam aer daca nu aveam scutul asta. Vai de capul nostru!”.

Laura Murgoci, 32 ani, somera: “Mi se pare o coincidenta prea mare cu asa-zisa ucidere a lui Osama bin Laden. Pentru George Bush e o imagine buna acest scut antiracheta. Vizavi de acest lucru, cred ca e bine pentru ca va avea o raza mai mare de acoperire, nu numai pentru România”.

Neculai Bejenaru, 61 ani, pensionar: “E bine ca vin americanii la noi dupa 66 de ani. Este extraordinar”.

Marius Matache, 33 ani, angajat M.A.I.: “Nu prea e bine acest lucru. Dupa parerea mea, tot ce e nuclear e rau sau foarte rau”.

Andrei Enescu, 22 ani, student: “Nu cred ca vor veni americanii aici. E o vrajeala. Ce sa faca ei in România? Hai sa fim seriosi!”.

Stefan Dragoncea, 55 ani, paznic: “De fatada, e bine ca daca da cu tunul, dormim bine ca nu patim nimic, dar aici e vorba de bani. Ii lasa sa puna scutul antiracheta pe pamânt românesc ca sa le ceara chirie enorma. Si mai exact, jumatate din bani ii ia chioru’ si jumatate cheliosu’”.

Toni Matei

Ultimele stiri

  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Jocuri de putere la Moscova. Începe marea epurare?
  • America, prima victimă a tranziției energetice?
  • Exit mobile version