Posteritatea lui Paunescu incepe in zbucium. Pletele in freamat ale poeziei au cazut de pe crestetul societatii românesti, dar paduchii continua sa se agite. Memoria lui Paunescu e mârsavita in numele Dreptei. Dar nu in numele acelui trunchi al Dreptei autohtone, de unde Paunescu nu-si trasese aschii, ci ramuri si seva. Paunescu e pus la zid in numele Dreptei care il are in arbore pe Stalin. Da, chiar nu exagerez, avem de-a face cu o Dreapta miciurinista. Ceausismul lui Paunescu nu i-a deranjat atât pe oamenii simpli, cât pe kominternistii care prestau anticeausism de salon. Ceausescu nu apare in volumele cu coperti negre ale lui Paunescu. Dar acolo gasim versuri despre Dumnezeu, despre Eminescu si despre Avram Iancu. Avram Iancu exista in tot ceea ce a inseamnat Paunescu. Era si pe biroul lui (o statueta), si in rime, si in medalionul purtat la gât. Intre aceasta Treime (Dumnezeu-Eminescu-Avram Iancu) si tatal ateu si internationalist al lui Tismaneanu, numai prostoboii nebotezati l-ar alege pe calaul venit de la Moscova. „A fi de dreapta sau a fi de stânga sunt doua moduri de a fi idiot”, spunea Ortega y Gasset. Dupa revolutie, idioti am fost toti, pe oricare dintre cele doua baricade. Dar ticalosi ca Vladimir Tismaneanu, nu! Bravo, ti-ai depasit si taticul, si tatucul!