Cauta

„Iepurasul” Baconschi, abandonat de Basescu

Teodor Baconschi s-a lansat singur, “magicianul” Traian Basescu neonorând invitatia la sindrofia crestin-democrata de miercuri seara, de la Ateneul Român.

In mod evident, lansarea Fundatiei Crestin-Democrata a fost gândita ca o trambulina politica pentru Baconschi – asa-zisul prezidentiabil pregatit in laboratoarele de la Cotroceni.
Un debut ghinionist insa, din moment ce marele absent a fost practic invitatul de onoare, presedintele Traian Basescu. A carui venire a fost indelung asteptata, evenimentul propriu-zis ratând astfel si ora oficiala de lansare.
Si uite asa s-a ales praful de pregatirile minutioase, finalizate cu alegerea unei locatii luxoase si costisitoare (foaierul Ateneului) si cu mise en place-ul de rigoare.

*Seful statului i-a dezamagit pe multi*

Pe lânga floarea pedelista, Basescu a fost asteptat in zadar de nume celebre pâna nu de mult in zona protipendadei politice. De exemplu, fosti si actuali taranisti (Remus Opris, Constantin Dudu Ionescu, Radu Sârbu, Andrei Dumitriu). Sau ex-liberalul Viorel Catarama insotit de noua sa cucerire Adina Alberts (pereche care, vazând ca nu mai apare Basescu, s-a tirat repede).
Alte nume sonore care au semnat condica de prezenta au fost Bogdan Baltazar, Ilie Serbanescu, Niels Schnecker, Peter Imre, George Copos, Horia Roman-Patapievici, Catalin Predoiu etc.

*Udrea si Blaga – ultima seara de dragoste, prima noapte de razboi*

In absenta lui Basescu, vedetele incontestabile ale evenimentului au fost Elena Udrea si Vasile Blaga. “Magnetizate” de zvonurile referitoare la conflictul intern din PDL, privirile asistentei au ramas fixate non-stop pe cele doua personaje. Acestea insa s-au ignorat reciproc in cea mai mare parte a timpului. Asta pâna când gazda Baconschi a avut “inspiratia” de a-i lua pe Blaga si pe Udrea de câte-o toarta, provocând aproape o coliziune a celor doua tabere democrate. Surprinzator, apropierea nu s-a lasat insa cu scântei ci cu… saruturi. Doar un sarut mai exact, aplicat insa cu multa hotarâre de Elena Udrea pe obrajii lui Vasile Blaga.
Gest profund, incarcat de atâtea semnificatii incât toti democratii prezenti (plus cei absenti, atunci când li s-a relatat scena) s-au pus pe cugetat si descifrat taina sarutului Elenei. Taina dubla de fapt, din moment ce pupatura cu pricina a fost precedata de câteva vorbe soptite raspicat de Blaga la urechea Elenei Udrea. Cât de raspicat, ramâne probabil sa aflam in urmatoarele zile…

SIMONA BĂDULESCU/ ANA-MARIA LUDATSER

Ultimele stiri

  • Şoferii, uluiţi când au mers, luni, la pompă, ca să alimenteze. Ce preţuri au văzut la benzină şi la motorină
  • Ne facem de râs! Nu avem bani ca să ne trimite sportivii la Jocurile Olimpice 2024. Mişcarea de ultimă oră a Guvernului
  • BEC a stabilit ordinea candidaturilor pe buletinele de vot pentru europarlamentare. Cine deschide lista
  • 20.500 de euro în China și 42.000 de euro în UE. Bruxelles pierde războiul mașinilor electrice cu Beijingul?
  • Momentul adevărului. Prosumatorii creează dezechilibre uriașe în sistem
  • Nicușor Dan, Paulică Lambrino și frizeria
  • Europa nu-și poate permite să se decupleze de China!
  • Cea mai puternică armată din lume nu are încredere în inteligența artificială?
  • Habemus… campioana!
  • Incendiu puternic în nordul Capitalei. Fumul gros, vizibil de la mare distanță/S-a emis RO-ALERT
  • Exit mobile version