Versul cel mai bagat in actiune din literatura noastra este „eu imi apar saracia, si nevoile, si neamul”. In România, nespalatii au devenit proprietarii vanitatii. Sint mindri pentru ca n-au nimic de pierdut. Daca as fi patron, as incerca sa imputinez angajatii de acest fel. Nu asteapta sa te dai de doua ori la ei. Iti servesc, de prima data, replica „aha, vad ca nu va convine. Atunci io plec”. Daca si-ar apara prosperitatea ori niste planuri, si-ar evalua si intentiile. Nefiind cazul, o tin tare cu demnitatea, franchetea, caracterul si alte cacatisuri din gama „ce mi-e in gusa, si-n capusa”, „pe mine nu ma calca nimeni in picioare”, „ce-am avut si ce-am pierdut”, „pun capul pe perna linistit”, „cind m-am nascut eram gol, ce-i pe mine e din cistig”. Genul asta de prostie tantosa n-are nicio legatura cu demnitatea. De obicei, acesti tembeli orgoliosi intra si in datorii. Iar daca le spui „nu-ti imprumut niciun leu, dar te invat sa faci o combinatie”, lefterii de mare tinuta iti intorc spatele. Nu te pui tu cu nobletea lor riioasa! Ultimii barbati cu adevarat mindri din tara asta au fost mosierii care nu-si cumparau masini pentru ca iubeau caii.