Cauta

Ampla ancheta in cazul decesului Madalinei Manole

Politistii de la IJP Ilfov, doi ofiteri de la IGPR si un procurorul al Parchetului Capitalei fac investigatii cu privire la imprejurarile in care a decedat cintareata Madalina Manole. Autopsia, care va fi efectuata joi, va stabili cauzele producerii decesului Madalina Manole, au precizat surse judiciare. Primele cercetari indica fara dubii ca artista s-a sinucis, unul din elemente care confirma aceasta ipoteza este si mesajul pe care cintareata l-a lasat, miercuri, in jurul orei 2.00, sotului sau pe telefonul acestuia, in care spunea ca „nu se mai simte frumoasa”, afirma sursele citate. Anchetatorii insa preleveaza probe si audiaza membrii familiei cintaretei pentru a elucida imprejurarile in care s-a produs moartea Madalinei Manole. Miercuri dimineata, sotul artistei Mircea Petru a anuntat serviciul de urgenta spunind ca Madalinei Petru i s-a facut rau. Ambulanta a fost anuntata la ora 5.37, iar cea mai propiata salvare, cu o asistenta medicala, a ajuns la ora 6.01 si a gasit-o in stop cardioprespiratior, fiindu-i facuta o manevra de resuscitare, iar apoi a fost chemat medicul, care a ajuns in trei minute. Madalina Manole a fost gasita cazuta pe holul de linga baie, intr-o balta de singe, cu capul spart. Linga ea s-a gasit un bidon cu o substanta chimica, pe hol mirosind puternic a aceasta substanta. In urma cu trei saptamini Madalina Manole ar fi avut o tentativa de sinucidere, cu ibuprofen si paracetamol.

Ultimele stiri

  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Exit mobile version