In Centrul Vechi din Bucuresti, afacerile s-au inmultit precum veziculele varicelei. Bodegi, terase, cafenele si restaurante, claie peste gramada, sufoca toate stradutele dimprejurul Lipscanilor.
La intrare, dupa ce depasesti Lupoaica, gasesti un cersetor care zdrangane din citeva corzi, si alea lalii si potrivnice. Maidanezii, vreo cinci la numar, latra de la o distanta regulamentara, in semn de protest. Cersetorul se opreste din zuruiala si-i apostrofeaza pe scandalagii: “’Tu-va natia de patrupede jegoase!”. Nu javre, nu potai – ci patrupede. Pesemne, pina si freelancerul cu chitara a aflat ca Dorobantiul s-a mutat in Centrul Vechi. Daca injuri, tre’ s-o faci cu oarecare tinuta.
*Slalom printre pitipoance si gealati*
Ca sa gasesti o masa, trebuie sa dai minimum trei ture de Centru Istoric. Pentru ca spatiul de mers a ajuns, pe alocuri, masurabil in centimetri, se inainteaza ca dupa dric. Inevitabil, te freci de stimabilii meseni, razi, din mers, frisca de pe cite-un frappé (pribegit in drumul cotului tau) si inghiontesti cersetorii care-ti stau in cale. Spilul e s-o faci discret. Altfel, risti sa pleci acasa batut: majoritatea pitipoancelor transferate din Dorobanti in Centrul Vechi poarta, dupa sine, un grup de gealati cu cefe de mistret.
*Gonflabilele, teatrul si istoria*
Preturile incep sa le concureze pe cele ale cafenelelor de lux. De muzica nu poate fi vorba, caci, atunci cind boxele exista si sint functionale, totul degenereaza intr-o cacofonie isterizanta. Bum bum bum si taca paca taca, pacaneli de club suprapuse. Mai mult, miercurea si joia sint seri de karaoke. Pe strada Franceza, defileaza tot felul de patapufnite si smecherasi. Majoritatea rasar din directia strazii vecine, Sfintul Dumitru, pe care se afla Teatrul de Comedie. Cite dintre blondele gonflate care misuna in zona au calcat, vreodata, intr-un teatru? Si citi dintre cocalarii iesiti la agatat stiu ca Biserica Stavropoleos, aflata in apropiere, e monument istoric? E cald. Baietii s-au tras, deja, la tol de vara, in alb si lila. Nu e timp pentru istorie si cultura. Nu cind tre’ sa-ti faci freza si sa iesi, ca miezul din dodoasca, in Centrul Vechi.
Strazile sint desfundate in continuare. In patru ani, s-au reabilitat doar patru din intreaga retea de ulite darapanate. Si fitele au riscul lor. Poti sa stai la terasa si, in timp ce-ti plescai licoarea fitoasa, sa te trezesti cu o bucata de tencuiala in teasta. O mare parte dintre ruinele Centrului Istoric risca sa pice la primul vintisor mai nevricos. Ca-i un risc asumat sau inconstienta – oamenii continua sa se calce in picioare pentru un loc la crisma.
*Moni si Poponet fac vadul bun*
Dupa ce si-a pus burdihanul la cale, bastanul de Bucuresti poate sa viziteze gropanele arheologice. Cind nu intelege nimic (si nu intelege!), arunca petul in groapa si pleaca impacat acasa. Cind i se pare misto ca exista gropi la care sa se zgiiasca, se scarpina in buric si clefaie, infuzat de istorie. Desi edilul s-a strofocat sa impuna niste reguli de bun simt pentru reamenajarea Centrului Istoric, fiecare patron care invirte milioane de euro face ce-l taie pe chelie din “trotuarul lui”. Unii isi manifesta simtul artistic prin decoratiuni hidoase, altii prin scaune albe din nuiele impletite. Care nuiele, de fapt, sint din plastic. De istorie mai amintesc, poate, doar toapele care merg pe tocuri prin piatra cubica si prin gropi. Seamana, un pic, cu iepele arnautilor de la 1821, care treceau calare pe acolo, pe aceeasi piatra cubica. Doar ca iepele erau mai elegante si aveau hamuri mai stilate.
Pina una, alta, VIP-uri gen Moni si Poponet pot fi zarite, din cind in cind, facindu-si veacul in zona. Ca e trendy!
*Text si fotografii de Alexandra Cochinescu*