Cauta

Alte stiri din sport

Steaua, invinsa de Sahtior

Trupa lui Mihai Stoichita a pierdut ieri meciul-scoala cu elevii lui Mircea Lucescu, disputat in Antalya, scor 0-1. Steaua a inceput meciul cu Zapata – Ninu, E. Baciu, Jelev, Emeghara – Bicfalvi, Tudela, Toja, A. Ionescu – B. Stancu, R. Surdu, iar in repriza a doua au jucat Tatarusanu – Golanski, Jelev, Al. Tudose, P. Marin – Szekely, Onicas, Plesan, Nicolita – Cr. Tanase, Kapetanos. Partida a fost condusa de fostul arbitru international slovac Lubos Michel, care este director sportiv la gruparea ucraineana. Steaua va mai juca un amical astazi, cu FC Salzburg.

Dudu a ratat Top 100

Fostul atacant al lui Dinamo se afla pe locul 116 in clasamentul all-time al golgeterilor dat publicitatii ieri de Federatia de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS). Dudu Georgescu a inscris 252 de goluri in 370 de meciuri jucate numai in România, in perioada 1970-1987. Gheorghe Hagi, care a evoluat in România, Spania, Italia si Turcia, ocupa pozitia 190, cu 227 de goluri marcate in 485 de partide, in perioada 1982-2001. Primele locuri in aceasta ierarhie sunt ocupate de Pele (Brazilia/SUA), cu 541 de goluri marcate in 560 meciuri, Josef Bican (Austria/Cehoslovacia) cu 518 de goluri reusite in 341 de partide, Ferenc Puskas (Ungaria/Spania) cu 511 goluri in 533 de meciuri si Romario, marcator a 489 de goluri in 612 meciuri.

Wotte cere disciplina

Antrenorul olandez al Universitatii Craiova, Mark Wotte, a declarat ca echipa pe care o pregateste are nevoie de mai multa disciplina, fiind multumit insa de progresul in atitudine aratat de jucatori de la venirea sa. „Stiu ca presa a scris ca as fi un antrenor sever, si asa este. Echipa aceasta are nevoie de severitate. Universitatea are nevoie de mai multa disciplina, are nevoie sa creasca din punct de vedere fizic si sa devina cu adevarat un grup, nu doar o serie de individualitati adunate la un loc”, a spus Wotte, care a adaugat ca nu regreta plecarea lui Julius Wobay.

Mort la derby

Unui spectator i s-a facut rau duminica seara, pe stadion, in timp ce asista la meciul Inter Milano – AC Milan si a decedat in drum spre spital. Spectatorul, in virsta de 51 de ani, a suferit un infarct, a cazut la pamint, a fost scos din stadion de angajatii Serviciului Sanitar Inter, dar a decedat in timp ce era transportat la spital. Nu se stie al cui suporter era barbatul, acesta aflindu-se in sectorul ocupat de fani ai ambelor echipe. Inter Milano, fara Cristian Chivu, accidentat, a invins pe teren propriu, cu 2-0 (1-0), pe AC Milan, in ultimul meci al etapei a 21-a a campionatului italian.Golurile invingatorilor au fost marcate de Milito (10) si Pandev (65). Inter a jucat cu un om mai putin din minutul 26, dupa eliminarea lui Sneijder, si cu doi mai putin in prelungiri, dupa eliminarea lui Lucio din minutul 90, la o faza la care s-a dictat penalty pentru AC Milan, ratat de Ronaldinho.

Federer si Serena – in sferturi

Tenismenul elvetian Roger Federer, cap de serie numarul 1, s-a calificat in sferturile de finala de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, dupa ce l-a invins, ieri, in optimile de finala, cu scorul de 6-2, 6-3, 6-4, pe australianul Lleyton Hewitt (nr. 22). Federer il va intilni in sferturi pe rusul Nikolai Davidenko (nr. 6). La feminin, principala favorita, Serena Williams, s-a calificat, la rindul ei, in sferturile de finala, dupa ce a trecut in doua seturi de Samantha Stosur (Australia, nr. 13). Williams va juca in sferturile de finala cu Victoria Azarenka (Belarus, nr. 7). Rezultate: Venus Williams – Francesca Schiavone 3-6, 6-2, 6-1, Serena Williams – Samantha Stosur 6-4, 6-2, Victoria Azarenka – Vera Zvonareva 4-6, 6-4, 6-0; Nikolay Davydenko – Fernando Verdasco 6-2, 7-5, 4-6, 6-7, 6-3, Roger Federer – Lleyton Hewitt 6-2, 6-3, 6-4. l

Ultimele stiri

  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Exit mobile version