Cauta

Al 8-lea in cinci ani

Ţara arde si CFR Cluj se piaptana! Formatia din Gruia s-a lepadat de fata de bidon turtit Conceicao, si s-a maritat din nou, alesul inimii Ardealului fiind Andrea Mandorlini, o broasca transformata-n Print sau invers, vom vedea! Este al 8-lea tehnician angajat de cuplul Paszkany-Muresan in ultimii cinci ani, asta determinindu-ne sa credem ca, p’astia, daca-i intrebi ce fac, iti raspund: “Opturi, nu se vede?!”. Nea Andrei, fost jucator la Inter, dar si antrenor la Atalanta, Bologna, Padova si Siena, a fost prezentat, oficial, ieri, la Cluj, prezentindu-se ca orice italian, adica foarte prezentabil. Mandolina seamana putin cu Nae Caranfil, dar e cu 30 de ani mai tinar decit criticul nostru de film, asta spre deosebire de patronul Arpad Paszkany, care seamana cu Mihai Bendeac si rade numai prospaturi, desi are o virsta. De doctorul Muresan nu ne atingem, pentru ca lui, astfel de comparatii, ii cauzeaza la prostata. “Am discutat cu ceilalti actionari si am ajuns la concluzia ca o schimbare imediata a antrenorului era necesara. Asta nu inseamna ca-mi schimb parerea legata de jucatori. Ei sint principalii vinovati”, a afirmat Paszkany. Altfel, zimbeste, miine apare altul.

Ultimele stiri

  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Exit mobile version