Cauta

Vaccinați/nevaccinați. Cu CNP-ul la control, la restaurant? Ce a fost auzit spunând premierul Cîțu – VIDEO

Vaccinați/nevaccinați la restaurant. Cu CNP-ul la control? Ce a fost auzit spunând premierul Cîțu - VIDEO (foto: Facebook)

Cum s-a vorbit recent despre faptul că s-ar lua în calcul varianta redeschiderii hotelurilor și restaurantelor, la capacitate 100%, în cazul persoanelor vaccinate antiCOVID cu ambele doze, în așteptarea unei decizii oficiale pe această temă, premierul a fost întrebat, joi, cum se va face diferența între clienții vaccinați și cei nevaccinați.

”Deocamdată, este o propunere pe care o discutăm în Comitetul interministerial. Vom avea soluții de la cei de la INSP (Institutul național de Sănătate Publică -n.n.). S-ar putea să existe și acele aplicații… deocamdată astăzi știm foarte bine, mai simplu, că se poate verifica dacă o persoană este vaccinată în aplicațiile pe care le avem cu un simplu CNP (codul numeric personal.n.n). Deci se poate verifica foarte ușor”, a declarat Florin Cîțu, aflat joi la Constanța.

Premierul a lăsat să se înțeleagă că ar fi timp să se găsească soluții în această privință, în săptămânile rămase până la 1 iunie. ”Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu. Avem timp până la 1 iunie să găsim soluții. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”, a completat Cîțu.

Șeful Guvernului: Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie

Declarațiile șefului Guvernului vin pe fondul discuțiilor pe care premierul le-a avut, în prima parte a acestei zile, cu reprezentanții sectorului HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), la sediul Prefecturii Constanța. La finele cărora premierul a anunșat două etape de relaxare.

”După un an de zile de pandemie, vreau să arătăm că putem să redeschidem în această vară sezonul estival și în siguranţă. (…) Am discutat mai multe măsuri. Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii – soluții foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în Comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi bineînțeles a doua etapă la 1 august.

Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”, a mai precizat Florin Cîțu, după întrevederea cu reprezentanții industriei ospitalității.

Ultimele stiri

  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!
  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Exit mobile version