Cauta

Romanii, cetatenii second-hand ai UE

De parca nu era suficient ca Marea Britanie le-a trantit usa-n nas romanilor care doreau sa munceasca aici, iata ca si Spania, cu largul concurs al Comisiei Europene, ii trimite la plimbare.

Spania inchide piata muncii pentru romani

Chiar daca ne-au primit in mijlocul Uniunii, europenii continua sa ne trateze ca pe niste intrusi. Rude sarace de care te rusinezi, tinandu-le cat mai mult la poarta ca sa nu fie zarite de musafirii de soi din casa.  In acest sens poate fi interpretata rezolutia prin care Comisia Europeana a acceptat, deunazi, solicitarea Spaniei de a restrictiona accesul lucratorilor romani pe piata fortei de munca pana la data de 31 decembrie 2012. Astfel, cetatenii romani au fost umiliti pentru a “n”-a oara, fiind tratati ca membri de mana a doua.

Ca sa nu fie deranjul prea mare, reprezentantii Comisiei Europene au dat asigurari ca vor monitoriza indeaproape situatia din Spania si vor modifica sau revoca decizia. Adica un fel de frectie oficiala, buna numai sa-i fraiereasca pe fraieri. Din pacate, la cum se prezinta situatia economica, mult nu va lipsi pana cand Italia sa anunte o miscare asemanatoare, iar forurile europene sa se grabeasca sa o binecuvanteze. Foruri care i-au urmarit ani la randul pe romanasi de teama ca acestia sa nu discrimineze nici macar musca de pe rahat.

Baconschi, intelegator si atat

Teodor Baconschi uita de ai nostri si se apuca sa planga de mila spaniolilor

Daca alti politicieni fie de la Putere, fie de la Opozitie si-au exprimat nemultumirea fata de restrictiile impuse romanilor, ministrul de Externe, Teodor Baconschi a luat pozitia ghiocelului, justificand pozitia spaniolilor. “Pornind de la situatia interna a fiecarui stat, putem intelege, chiar daca nu aprobam, decizia de a restrange poate si mai mult aceasta arie de profesiuni unde mana de lucru din alte state membre este admisa”, a declarat Baconschi. Cu asa un ministru nu e de mirarea ca Europa ne ignora.

Ultimele stiri

  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Jocuri de putere la Moscova. Începe marea epurare?
  • America, prima victimă a tranziției energetice?
  • Cum a reacţionat Cristian Popescu Piedone când a văzut că, în cel mai recent sondaj Avangarde, Gabriela Firea i-a „luat faţa”
  • Exit mobile version