Cauta

Romania, bataia de joc a lui Iohannis

Doua stiri grele tin capul de afis al zilei. Presedintele Klaus Iohannis a atacat guvernul tarii din care provine si pe care o conduce, intr-un interviu acordat ziarului austriac Kurier, unul dintre cele mai citite din lume. A doua stire se refera la ziua de 1 Decembrie, despre care Deutsche Presse-Agentur (DPA), cea mai importanta agentie de stiri  care da tonul in presa germana, afirma ca in realitate, la acea data, Romania sarbatoreste 100 de ani nu de la Marea Unire, ci de la anexarea unei parti din Ungaria, sporindu-si teritoriul cu o treime. O tara intreaga a luat foc, dar pompierul Iohannis, in loc sa stinga valvataia, toarna gaz peste palalaie prin tacere.

Presedintele aplica strategia strutului cu capul in nisip

„Sunt cetatean roman get-beget si numai cetatean roman. Nu am avut si nici nu mi-am dorit o alta cetatenie. Banuiesc ca lumea a crezut ca am cetatenie germana, ceea ce nu este cazul. Nu am dorit-o, nu mi-o doresc, sunt foarte multumit cu cetatenia mea romana”, spunea Iohannis spre sfarsitul lui noiembrie 2014. Si atunci, de unde atitudinea asta cu tendinte antiromanesti alarmant de vizibile?

PSD, partidul coruptilor

In Kurier, presedintele vorbeste cu degajare despre lupta lui impotriva coruptiei intr-un mod foarte ciudat, daca raportezi spusele lui la realitatea din tara. Politica minciunii este vizibila. Iohannis nu a luptat din prima zi de mandat impotriva coruptiei, ci impotriva PSD, pe care il voia, atunci ca si acum, destramat pana la desfiintare. Trucul la care a recurs a fost eficient pentru habarnistii din afara tarii, nu si pentru romani. Doar la Bruxelles, la urechile lui Juncker, Timmermans sau Merkel a prins gogorita cu PSD cel mai corupt partid. Ca, vezi Doamne, de aia si el lupta si el din toate puterile ca astia sa nu modifice legile justitiei. Conform viziunii lui, bine impachetata si raspandita de presa obedienta Cotrocenilor, orice ajustare a Codurilor Penale sau a altor legi speciale va avea ca efect o Romanie si mai corupta, in care faptasii sa nu mai poata fi trasi la raspundere. Niciun cuvant insa despre protocoalele secrete care au transformat justitia in fata din casa a SRI. Nicio vorba despre abuzurile dovedite ale unei justitii pe care o apara cu aceeasi nonsalanta, respingand adevaruri de netagaduit.

Jos Liviu Dragnea!

In dorinta lui evidenta de a se face placut stapanilor care ii dicteaza cum sa paseasca, Klaus Iohannis nu realizeaza ca atitudinea lui devine tot mai antiromaneasca. Sau poate ca isi da seama, dar nu il intereseaza. Are in cap un singur lucru, presedintia Consiliului European, dar ignora un lucru elementar. In realitate, nu el va conduce, ci guvernul Romaniei. De la bani si pana la acorduri, totul va purta antetul guvernului, nu al administratiei prezidentiale. „E evident ca ar fi de dorit sa avem un guvern mai bine pregatit, care sa foloseasca aceasta oportunitate pentru Romania”, a declarat presedintele pentru Kurier. Cine stie sa citeasca printre randuri intelege imediat mesajul. Ar fi cu mult mai bun un alt guvern, nu cel format de PSD si condus de Viorica Dancila. De aici, fara doar si poate, si necontenita lui agitatie pentru schimbarea acestuia si inlocuirea cu unul pe care sa-l manevreze cum vrea. Si uite cum ne intoarcem tot la prima zi de mandat, cand declara razboi lui Liviu Dragnea si partidului lui. De unde atata anticoruptie? Hai sa fim seriosi, doar jos Liviu Dragnea! O bataie de joc mare cat minciunile pe care le spune mai la tot pasul.

Mutti Merkel e sensibila

Stirea lansata de DPA si preluata imediat de toate agentiile de presa, privind anexarea de catre Romania a unei parti din Ungaria, ar fi trebuit sa bubuie in curtea Palatului Cotroceni. Iohannis ar fi trebuit sa iasa imediat la declaratii si sa clarifice lucrurile. Ar fi trebuit sa aiba o atitudine neconcilianta in fata unei asemenea enormitati, chiar daca venea din tara care i-a conferit, cu mana cancelarului german, cea mai importanta decoratie nationala. Mie mi se pare ca a primat gestul Angelei Merkel si slujul, nicidecum mandria de a fi roman. Exact mandria de care vorbea in noiembrie 2014 sau la receptia de la Palatul Cotroceni, de acum cateva zile, cand afirma ca este o onoare si o mandrie ca face parte din aceasta natiune. Poate numai in discursuri, nu si in fapte. Tacere la Cotroceni. Aceeasi  tacere grea la ambasada Romaniei din Berlin. Niciun protest. Ministrul de Externe e incremenit si el in mutenie, la fel si cei de la putere, ca si cei din opozitie. Toata lumea zace in nepasare si amortire, de parca ar fi vorba de o alta tara. Toti asteapta sa vada ce va spune Iohannis, dar semnalul acesta nu va veni niciodata, pentru ca presedintele nu are niciun interes sa o irite pe Mutti Merkel. O fi bataie de joc sau noua politica externa a Romaniei?

Ultimele stiri

  • Şoferii, uluiţi când au mers, luni, la pompă, ca să alimenteze. Ce preţuri au văzut la benzină şi la motorină
  • Ne facem de râs! Nu avem bani ca să ne trimite sportivii la Jocurile Olimpice 2024. Mişcarea de ultimă oră a Guvernului
  • BEC a stabilit ordinea candidaturilor pe buletinele de vot pentru europarlamentare. Cine deschide lista
  • 20.500 de euro în China și 42.000 de euro în UE. Bruxelles pierde războiul mașinilor electrice cu Beijingul?
  • Momentul adevărului. Prosumatorii creează dezechilibre uriașe în sistem
  • Nicușor Dan, Paulică Lambrino și frizeria
  • Europa nu-și poate permite să se decupleze de China!
  • Cea mai puternică armată din lume nu are încredere în inteligența artificială?
  • Habemus… campioana!
  • Incendiu puternic în nordul Capitalei. Fumul gros, vizibil de la mare distanță/S-a emis RO-ALERT
  • Exit mobile version