Cauta

Noi mărturii șocante din Spitalul „groazei” din Sibiu: „Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Se miza mai mult pe cei fără aparținători”

Spitalul din Sibiu

Noi mărturii șocante din Spitalul „groazei” din Sibiu: „Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Se miza mai mult pe cei fără aparținători”

Bolnavii de COVID-19 erau tratați ca niște animale în secția ATI a Spitalului județean din Sibiu. Dezvăluirile au fost făcute de foști asistenți medicali, care spun că cei care nu puteau respira singuri ar fi fost sedați și legați de pat. De cele mai multe ori, aceștia ar fi murit.

Șeful secției ATI recunoaște că pacienții sunt legați de paturi, dar spune că este o procedură reglementată, pentru binele lor. „Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață.”, a comunicat șeful secției ATI Sibiu, potrivit Turnul Sfatului.

Procurorii au deschis o anchetă penală. De asemenea, ministrul Sănătății a trimis la Sibiu Corpul de Control pentru a clarifica situația.

O fostă angajată povestește cum se sedau pacienții

Apar noi mărturii cutremurătoare cu privire la tratamentul inuman aplicat pacienților Covid. O fostă asistentă care a lucrat în această secție confirmă că bolnavii erau legați și sedați, chiar dacă sufereau de insuficiență respiratorie.

„În prima zi în care am intrat în acel modular, pe zona roșie, am rămas foarte uimită și de-a dreptul șocată. Pentru că am văzut acolo cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate de sedare. Doar erau câțiva pacienți puțin mai bine, cu respirație puțin mai bună, singuri în salon, dar se aștepta și la acei pacienți să le pună sedare într-un final. Pentru că seringile cu sedare se încărcau înainte să se termine celelalte seringi puse deja, toata lumea avea o problemă: de ce nu încărcăm seringile cu sedare?!

Într-una din zile am prins seringile cu sedare la unii bolnavi, mergeau de ceva vreme, de o oră să zic, nu era nevoie în 4 ore, cât am stat eu în zona roșie, să încarc seringa urmatoare cu sedare. Când s-a preluat schimbul, a venit colega si m-a certat de ce nu am încărcat seringa cu sedare. Și am zis: eu nu am încărcat-o pentru că în seringa asta mai este, fix exact pentru o oră cât să meargă sedarea. Și spune: Tu trebuie să încarci sedarea, pentru că dacă se trezește bolnavul? Și atunci am stat și m-am gandit: Doamne, dacă s-ar trezi vreun bolnav de aici, dacă ar spune cât a pătimit și cât a fost de chinuit, cred ca ne-ar închide pe toți!„, povestește fosta asistentă.

Asistenta: „A doua zi nu-l mai găseam”

„N-am văzut să-și revină nimeni. Lăsam pacientul bine și a doua zi nu-l mai găseam. Mi se spunea că a fost agitat, l-au sedat și a făcut stop, l-au resuscitat, dar, din păcate … La toți pacienții care au fost legați și strânși n-am văzut decât mâini umflate, edeme la picioare. Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători , fie erau plecați sau ai căror aparținători nu veneau la ușa mortuară. Aia însemna că oamenii aceia nu aveau pe nimeni, puteau să le facă orice”, mai spune asistenta.

Cazul șocant de la spitalul din Sibiu a fost dezvăluit de un alt fost angajat al unității medicale, care a povestit cu lux de amănunte care sunt practicile din spitalul care tratează pacienți infectați cu coronavirus. Sub protecţia anonimatului, fostul angajat a spus că pacienţii erau legați de paturi, sedați și intubați chiar și când nu era nevoie, doar pentru liniștea medicilor și asistentelor.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă POLIMED COM SRL
  • Poza Zilei
  • Horoscop 8 mai 2024 – Astăzi veți proiecta ceva despre voi
  • Un militant ecologist din Germania se află de 2 luni în greva foamei
  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Exit mobile version