AcasăNewsDosar penal pentru omor la Spitalul din Sibiu. Pacienţii cu COVID-19 erau...

Dosar penal pentru omor la Spitalul din Sibiu. Pacienţii cu COVID-19 erau sedaţi şi legaţi de paturi

Spitalul din SibiuDosar penal pentru omor la Spitalul din Sibiu. Pacienţii cu COVID-19 erau sedaţi şi legaţi de paturi

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu se va autosesiza cu privire la cazul pacienţilor cu COVID-19 care erau sedaţi şi legaţi de pat. Va fi deschis un dosar penal pentru omor, declară prim-procurorul Ion Veşteman.

Cazul a ieșit la iveală după ce un fost asistent medical al unității medicale din Sibiu a făcut o serie de dezvăluiri șocanțe cu privire neregulile din secția ATI de Covid-19. Toate persoanele care ajung în secţie, cu insuficienţă respiratorie, sunt sedate încă din primele ore, susține acesta.

„Acum am ieșit din biroul procurorului, l-am pus în temă cu informațiile și va face sesizarea din oficiu. Suntem în faza incipientă, însă este cert că ne vom sesiza din oficiu în acest caz. Decizia a fost luată în urma apariției articolului din Turnul Sfatului”, a declarat Veşteman la Europa FM.

Purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Decebal Toderiță, spune că, deocamdată, conducerea se întrunește pentru a vedea ce e de făcut după aceste dezvăluiri: „În cursul zilei de astăzi va avea o ședință a comitetului director al spitalului unde va fi discutat și analizat punctual acest subiect. Vom reveni cu detalii după încheierea comitetului, în funcție de hotărârea pe care o va lua conducerea spitalului.”

Mai mulți pacienți au murit sufocați

Potrivit Turnul Sfatului, publicația sibiană care a prezentat povestea terifiantă a angajatului, bolnavii în fază critică erau legați de mâini și de picioare. Mai mult, unii pacienți au murit sufocați. Asistentul medical mai spune că mulți pacienți au fost ignorați de medicii cu experiență, uneori chiar și de rezidenți.

„Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală (…) Evoluția COVID asta e: oamenii stau acasă, ajung la spital când e destul de târziu, cu penumonie.

Dar dacă ajungi la boli infecțioase și ei te trimit în modulare, dacă se constată că de azi pe mâine e posibil să ai nevoie de altfel de suport de oxigen. Ei au o mască simplă, tratează cazuri ușoare. Tu nu intri în ATI să mori, intri acolo să poți fi intubat, dacă e cazul, să poți lua altfel de tratamente, un CPAP. Dar dacă nici aceste aparate nu sunt setate, atunci tot nu primești nimic, începi să te desaturezi. Te agiți, dar ei tot nu-ți dau aer, îți dau sedative. Iar de acolo nu și-a mai revenit nimeni”, a declarat fostul angajat al Spitalului Județean Sibiu.

author avatar
Andreea Vlad
285 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger