Cauta

Mourinho se întoarce în Premier League

După Chelsea, Manchester United (și Chelsea a doua oară), José Mourinho revine la campionatul englez. De data aceasta cu Tottenham, unde va încasa 15 milioane de lire sterline pe an.

Mounriho, care nu a mai antrenat din decembrie 2018, când a fost demis de la Manchester United,  va fi al doilea cel mai bine plătit antrenor din Premier League, după Pep Guardiola, care câştigă la Manchester City aproape 20 de  milioane de lire sterline anual. „Sunt încântat să mă alătur unui club cu o moştenire atât de mare şi cu astfel de suporteri pasionaţi. Calitatea echipei şi a academiei mă încântă. Munca alături de aceşti jucători este ceea ce m-a atras”, a precizat “The Special One”. „Prin aducerea lui Jose, avem unul dintre antrenorii cei mai performanţi din fotbal. El are multă experienţă, este un mare tactician şi are capacitatea să inspire echipele. A triumfat la toate cluburile pe care le-a antrenat”, a precizat preşedintele Tottenham Hotspur, David Levy. Clubul londonez l-a concediat pe  antrenorul Mauricio Pochettino (cel care a ocupat banca tehnică a lui Spurs începând din 2014) pe motiv că „rezultatele interne de la finalul sezonului trecut şi din debutul celui actual au fost extrem de dezamăgitoare”. Tottenham, care ocupă în prezent locul 14 în Premier League, după ce a câştigat doar 3 dintre cele 12 meciuri disputate de la debutul acestui sezon, a fost eliminată din Cupa Ligii engleze de o echipă de divizia a patra, iar în campionat nu a mai câştigat niciun joc din 28 septembrie. Mourinho, 56 de ani,  a semnat un contract până la finalul sezonului 2022/2023. (R.J.)

Ultimele stiri

  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Exit mobile version