Cauta

Mână criminală! Sabotaj la fermele de porci românești

Fermierii români au intrat în alertă maximă după ce virusul pestei porcine a lovit într-o exploatație comercială de suine în care măsurile de protecție și biosecuritate erau aplicate la extrem. Reprezentanții producătorilor de carne de porc nu exclud existența unei mâini criminale, care a introdus virusul în mod intenționat.

Producătorii români cred că fermele sunt contaminate intenționat

În ultimii doi ani, crescătorii de porci din România au introdus măsuri de biosecuritate draconice în ferme pentru a se apăra de virusul ucigaș al pestei porcine africane. ”În niciun spital din România sau din afară nu există astfel de măsuri, pe care fermierii le-au implementat. Și cu toate acestea, suntem fără apărare în fața factorului uman”, ne spune Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România. Catastrofa s-a produs la Brăila, județul cel mai lovit de pesta porcină africană, chiar în primele zile ale acestui an, când virusul a fost depistat la o fermă din satul Giulianca, comuna Salcia Tudor, Autoritatea Sanitar Veterinară dând ordin pentru uciderea celor 26.000 de porci din exploatație. ”Pentru noi a fost o mare surpriză, cunoaștem bine ferma respectivă, acolo s-au aplicat măsuri drastice de biosecuritate și totuși tragedia s-a întâmplat. Este surprinzător că s-a întâmplat la o fermă de o calitate și de o ținută profesională atât de înaltă. Cel mai probabil putem spune că tot omul a fost cauza principală, este vorba despre introducerea virusului în fermă de către un angajat, dar așteptăm în acest sens și confirmarea autorităților. În fiecare dintre aceste cazuri ar trebui să existe o anchetă epidemiologică, din păcate însă, aceste anchete, care ar fi putut da o imagine unitară la nivelul țării, nu sunt publice și nici ANSVSA nu a ieșit să spună care a fost cauza. Dacă nu știm aceste cauze este foarte greu să ne apărăm împotriva acestui flagel care nu iartă. În fermele comerciale schimbarea completă a hainelor la intrare și dușurile pentru decontaminare sunt reguli impuse de foarte multă vreme. Nu excludem faptul că virusul ar fi putut fi introdus intenționat. Oricum, toți fermierii sunt deja îngroziți, tocmai pentru că ei au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a se proteja”, ne-a declarat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.

Anchetele ANSVSA, ca și inexistente

Până la această oră, în România au fost uciși peste 543.000 de porci și au fost plătite despăgubiri de la bugetul de stat în valoare totală de peste 403 milioane de lei. Pagubele uriașe și atentatul la securitatea alimentară a țării nu au determinat însă Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară să întreprindă anchete serioase pentru a depista vinovații pentru distrugerea fermelor de porci, lăsându-i nepedepsiți pe cei care, în mod deliberat sau nu, au condus la falimentarea industriei de profil. Mai mult, nici măsurile urgente pentru stoparea răspândirii pestei porcine africane nu au fost încă aplicate. ”Am avut discuții extrem de constructive cu noua conducere a Ministerului Agriculturii și a ANSVSA, dar așteptăm acum să se și aplice măsurile reglementate. Practic, cele mai importante dintre acestea sunt limitarea numărului de porci crescuți în gospodării, care a fost reglementată, dar încă nu se aplică, și implementarea zonei de securitate în jurul fermelor de porci, măsură care încă nu a fost legiferată, fiind una extrem de sensibilă”, a mai precizat Ioan Ladoși.

Ultimele stiri

  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Exit mobile version