Din 4 ianuarie, cand a avut ultima runda de declaratii de presa, si pana pe 10 ianuarie, Iohannis nu a facut nimic. Cel putin asa reiese din agenda postata pe site-ul Presedintiei. Nici pe 10, pana pe la ora 13, nu se stia cu ce isi va omori timpul. Tarziu a aparut anuntul ca va participa la ceremonia preluarii presedintiei Consiliului Uniunii Europene si va rosti un discurs. Asta, in conditiile in care mai multe surse dadeau ca sigura lipsa lui glorioasa de la eveniment. Chestiile astea de participare cu PSD la brat il scot din minti si el considera ca i se boteste imaginea.
Sincer sa fiu, nu vad cum poate fi sifonata si mai tare imaginea lui. Este atat de mototolita dupa o sumedenie de interventii, discursuri si atitudini neinspirate incat nu mi se pare ca ar mai fi loc de vreo cuta in plus.
Lacrimi si durere la Cotroceni
Oricum ai privi lucrurile, ca vine sau nu, ca vorbeste sau nu in deschiderea ceremoniei, Iohannis a suferit cea mai mare infrangere in batalia lui slinoasa impotriva PSD. Abia acum s-a vazut cat de buni tacticieni sunt cei care il manevreaza, pentru ca cetateanul presedinte nu are initiative, ci numai orgolii prostesti. Abia acum s-a dat de gol ca este un luptator slab, insignifiant, a carui putere vine doar din razbunare si din muschii altora. Dragnea, insa, a reusit sa-l ia la palme in piata publica, in vazul celor care, cu mintea, reusesc sa treaca dincolo de imaginile de suprafata. L-a umilit asa cum nimeni nu a reusit sa o faca vreodata. L-a pus in genunchi pe tabla de sah a jocului politic, l-a varat la colt si l-a obligat sa admire cum pierde. Acum, nu sunt sigur nici ca ar trebui sa-i acord lui Dragnea atatea merite, niciodata nu mi s-a parut a fi chiar atat de subtil, dar a avut norocul unor conjuncturi avantajoase si cel putin a reusit sa impinga lucrurile pana acolo incat preluarea presedintiei rotative a UE, de catre Romania, sa se faca avand la guvernare partidul lui. Exact ala pe care Iohannis il uraste de moarte. Lacrimi si durere la Cotroceni. Tragic moment.
Penibil cu depasire de plan
Pe de alta parte, nici pe Iohannis nu-l pot banui de prea mult rafinament in rationamente politice, din moment ce preluarea presedintiei Consiliului Uniunii Europene l-a prins fara a avea „guvernul lui”. Nici nu ar fi avut cum, pentru ca in spatele lui nu se afla niciun partid. Partidul National Liberal exista doar in registrul de la tribunal, in rest nefiind altceva decat o adunare zgomotoasa care, precum o gaina beata in drum spre cuibar, cotcodoceste ca l-ar sustine pe Iohannis. L-ar sustine sa ce?
L-ar sustine cum, din moment ce nu poate sta in picioare? Urata conjunctura care l-a lovit peste glezne pe Iohannis, de parca n-ar fi fost de ajuns cum a incasat-o de la PSD. Toate astea, insa, se cer razbunate, iar la capitolul asta tristul personaj de la Cotroceni sta cel mai bine. Nu conteaza prea mult ca se face de ras cu depasire de plan, cel mai important lucru este sa-si satisfaca orgoliul prostesc, spre uluirea lumii civilizate.
Cu musafirii la usa
Initial, PNL anuntase ca nu participa la nicio ceremonie. Ca asa vrea el. Motivul este tainic. Apoi, cand s-a razgandit, uite cum de dupa cortina apare si Iohannis, care a zis ca vine. Dar nu inainte de a se lansa in cel mai mizerabil spectacol. Mai crede cineva ca respingerea numirilor lui Mircea Draghici si a Olgutei Vasilescu in guvernul Vioricai Dancila este intamplatoare? Eu nu am motive sa cred asta. Nu, Iohannis si-a rumegat furia in tacere pana la sosirea reprezentantilor Comisiei Europene la Bucuresti pentru a lovi. A pandit ziua asta si a asteptat pana in ultima secunda pentru a demonstra ca este vechilul Romaniei si isi poate face de cap cum vrea. Motivele invocate in refuzul numirii celor doi, dincolo de faptul ca denota razgaierea de copil nebatut temeinic si la timp, baleiaza pe o plaja cuprinsa intre necunoasterea legii, trufie si cinism. Mai are vreo importanta ca pentru Romania este un moment de maxima importanta? Da, ar fi avut, dar numai in conditiile in care Iohannis ar avea vreo legatura cu tara asta. Din cate s-au intamplat pana acum, nu mi se pare ca ar fi dovedit-o. Intuitia si logica imi spun ca frustratul profesoras de fizica, ajuns presedinte printr-un accident electoral, a vrut sa i-o plateasca lui Dragnea cu varf si indesat. De acord, dar pentru asta – si mi-o ia imaginatia la fuga – putea inclusiv sa-l convoace la un duel cu pumnii goi, barbateste, nu sa se razbune pe o tara intreaga. A bloca activitatea unui guvern doar pentru a-ti face ambitiile nu mai este nici barbatie, nici subtilitate politica si nici vreun demers pentru care istoria sa te remarce. Este doar un show abject, de mahala, ca si cum te-ai certa cu nevasta cand musafirii tocmai iti suna la usa. Pacat ca nu-si va incepe discursul cu „o gasca de penali”, ca sa fie tacamul complet.